CCIFER: Majorarea salariului minim se va reflecta în majorarea preţurilor. Diferenţierea afectează persoanele cu vechime mai mare de 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) atrage atenţia că modificările salariului minim în forma anunţată de Guvern pot afecta întreaga economie a ţării, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă, reflectată într-un final în majorarea preţurilor.

Aceste modificări, anunţate într-un orizont de timp foarte scurt, impactează predictibilitatea şi stabilitatea fiscală, spun reprezentanţii CCIFER.

Potrivit lor, de asemenea, afectează capacitatea întreprinderilor, mai ales mici şi mijlocii de a ajusta corespunzător bugetele, care sunt stabilite încă de la sfârşitul anului anterior. Ne referim aici nu numai la majorările de salarii minime, ci la întreaga grilă de salarizare, care trebuie să fie ajustată în noile condiţii, fără a fi corelată cu productivitatea muncii.

De altfel, în termeni de productivitate, România este la finalul listei printre ţările din Uniunea Europeană. Rata de productivitate ajustată în funcţie de salariu în România a scăzut în majoritatea sectoarelor, tocmai datorită creşterilor salariale disproporţionate. Efectele acestei majorări vor fi resimţite pe termen lung prin scăderea atractivităţii ţării noastre pentru investitorii străini, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă, mai arată CCIFER.

O altă problemă semnalată este dată de stabilirea salariului minim în funcţie de vechimea în muncă, care „va crea o birocraţie excesivă şi va reprezenta un alt argument în defavoarea performanţei”. 

CCIFER consideră că stimulentele financiare acordate salariaţilor pentru vechimea în muncă trebuie să rămână reglementate prin sporul de vechime şi acordate în baza negocierii dintre partenerii sociali, în funcţie de realităţile economice şi de piaţa din fiecare industrie şi unitate comercială.

„Estimăm că o asemenea măsură va afecta în mod nerezonabil şi nejustificat posibilitatea de a găsi un loc de muncă corespunător pregătirii şi competenţelor pentru unele persoane ce au o vechime mai mare de 15 ani, care constituie cea mai mare bază de forţă de muncă din România”, spun ei.

„Ne arătăm de asemenea îngrijorarea pentru lipsa de sustenabilitate a salariilor din aparatul de stat, hotărârea de guvern nefăcând referire la sursa fondurilor din care urmează a fi suportată această creştere, în condiţiile în care forţa de muncă angajată în administraţia publică reprezintă în medie 26% din numărul total de angajaţi din economia naţională şi se află în prezent în primele 3 poziţii în topul celor mai ridicate salarii”, mai arată reprezentanţii CCIFER.

Având în vedere implicaţiile implementării unei astfel de măsuri asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, ei consideră că testul IMM este obligatoriu de efectuat, pentru corecta evaluare a impactului proiectului de act normativ din punct de vedere economic şi social asupra acestor categorii de întreprinderi.

Mai mult decât atât, recomandările specifice de ţară privind politicile economice, de ocupare a forţei de muncă şi bugetare, emise de către Consiliul European în ultimii 2 ani, au vizat stabilirea salariului minim pe baza unui mecanism bazat pe criterii obiective şi nu politice.

Un nivel de trai mai bun este dezideratul tuturor, atât al mediului de afaceri, cât şi al salariaţilor, însă CCIFER recomandă prudenţă în adoptarea unor astfel de măsuri, pentru ca implicaţiile pe termen lung să fie unele pozitive, să fie corelate cu productivitatea şi să nu penalizeze excesiv companiile mici şi mijlocii. 

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) este o asociaţie de business care reprezintă interesele comunităţii de business franco-române care reuneşte peste 3.000 de companii, însumând 17 miliarde de euro cifra de afaceri şi 120.000 de locuri de muncă. Membru în comitetul de pilotaj al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României din 2016, CCIFER asigură în perioada iulie-decembrie 2018 coordonarea acestei platforme de dialog care reuneşte 45 de organizaţii de business, reprezentative pentru economia României. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!