Câţi bani a adus României comuniste Gerovitalul Anei Aslan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre doctoriţa Ana Aslan s-a scris şi s-a vorbit mai mult în străinătate, unde produsele sale şi metoda originală de tratament erau foarte apreciate.

Trebuie să recunoaştem însă că atât rezultatele deosebite ale muncii sale, cât şi efectele tratamentelor cu substanţe eutrofizante au fost cunoscute şi au penetrat pe aproape toate continentele, în primul rând datorită talentului său deosebit de a-şi promova concepţiile originale asupra procesului de îmbătrânire şi a mijloacelor de luptă împotriva acestuia, precum şi a sprijinului mass-media din întreaga lume.

Într-un articol din presa străină se recunoştea faptul că secretul identităţii pacienţilor care urmau tratamentul eutrofic în România era păstrat «ca secretul operaţiunilor bancare din Elveţia»! 

Ana Aslan, pe lângă rolul de ambasador al ţării noastre pe toate meridianele lumii, a adus prin tratamente efectuate în România, exportul medicamentelor şi al produselor cosmetice, zeci de milioane de dolari, fiind printre produsele de export cele mai rentabile din acea vreme. Cred că cei ce afirmau că: «Voi nu o apreciaţi la justa ei valoare, această doamnă (Aslan) preţuieşte cât greutatea ei în aur» – o apreciau, deoarece, la greutatea sa de vreo 40 kg, comparaţia era modestă!

Urmare a campaniei de promovare externă şi a tratamentelor cu Gerovital H3 şi Aslavital în România, au fost obţinute rezultate spectaculoase: de la câteva zeci de pacienţi ajungându-se în anii `70 la cca. 10.000-14.000 pacienţi străini anual. Ani la rând, numai tratamentele şi medicamentele Anei Aslan aduceau României, anual, încasări de cca. 18 milioane dolari SUA , din care cca. 800.000 dolari export de medicamente şi produse cosmetice, iar restul, încasări din cazare, masă, analize medicale şi tratamente, excursii de agrement, achiziţionare de medicamente prin cure ulterioare sau transport aerian extern efectuat şi cu avioanele TAROM.

Se cunoaşte că cercetările privind tratamentul împotriva procesului îmbătrânirii au...citeşte continuarea pe historia.ro

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată