Câtă energie verde produce România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România există în prezent capacităţi de producere a energiei regenerabile de 680 de MW care primesc certificate verzi, faţă de doar 98 de MW la finele anului 2009. Anul acesta a fost pusă în funcţiune prima centrală de producere a electricităţii din surse solare, construită de Renovatio Trading, cu o putere de aproape un MW.

Producţia de energie din surse regenerabile câştigă tot mai mult teren în România, unde investitorii sunt atraşi de uriaşul potenţial neexploatat încă.

Astfel, potrivit ultimelor date ale Transelectrica, în prezent, există în România capacităţi de energie verde de 680 de MW care beneficiază de certificate verzi, faţă de doar 98 de MW, la finele anului 2009.

România şi-a asumat că va produce 24% din consumul ţării din surse regenerabile în anul 2020, însă aici se adaugă şi producţia de energie a hidrocentralelor de peste 10 MW, care nu primesc certificate verzi. Cu tot cu hidrocentralele mari, care depăşesc 6.300 de MW, cantitatea de energie regenerabilă produsă în România reprezintă circa o treime din întreaga producţie.

Din cei 680 de MW care primesc certificate, 572 de MW reprezintă turbine eoliene, cei mai mari producători fiind cehii de la CEZ, cu parcul eolian de la Fântânele, judeţul Constanţa. Ei au beneficiat în primele cinci luni ale acestui an de certificate verzi în valoare de peste 16 milioane de euro pentru cei 302.159 de MWh produşi aici.

Următorii pe listă sunt portughezii de la EDP. Cele două parcuri de la Peştera şi Cernavodă, de 120 de MW în total, le-au suplimentat câştigul până acum în acest an cu peste 4,6 milioane de euro din certificatele verzi, la valoarea lor maximă de 55 de euro pe certificat.

Mai multe certificate din toamnă

Dincolo de eoliene, mai există 81 de MW în hidrocentrale mici şi 25 de MW în centrale pe biomasă.

Interesant este că anul acesta, mai precis în februarie, a fost pus în funcţiune şi primul proiect semnificativ de electricitate din radiaţii solare. Este vorba despre o centrală fotovoltaică de 0,993 MW construită la Singureni (judeţul Giurgiu) de Renovatio Trading, noua denumire a firmei Green Energy care a aparţinut fiului lui Gheorghe Ştefan (Pinalti), primarul din Piatra Neamţ.

În România mai există şi un al doilea producător de energie fotovoltaică, mai vechi, dar extrem de mic. Primăria comunei Floreşti (judeţul Prahova) deţine o centrală fotovoltaică de 0,009 MW, care în primele cinci luni ale acestui an a produs 3,2 MWh.

Din toamnă, după ce o nouă lege în domeniu va fi aplicată, producătorii de energie verde vor primi mai multe certificate verzi pe MWh, faţă de unul în prezent. Energia eoliană va beneficia de două certificate, iar cea solară, de şase. 

Vom fi pe locul şapte în UE în 2020

Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană estimează că, în România anului 2020, sursele regenerabile vor însemna 42% din consum: 11% eoliene, 27% hidro şi 4% biomasă, iar ţara noastră va fi pe locul şapte în UE. Prima poziţie va fi ocupată de austrieci, cu o pondere de 70%, iar ultima din clasament va fi Ungaria, cu doar 11%.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani