Cât de importantă este distanţa până la locul de muncă în funcţie de anul naşterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu realizat de CBRE în rândul angajaţilor care fac parte din generaţia Z (18 – 24 ani), generaţia Y (25 – 34 ani), generaţia X (35 – 49 ani) şi generaţia seniorilor sau baby-boomers (50 – 64 ani), arată cât de mult le este afectată munca în funcţie de timpul parcurs de-acasă până la serviciu.

Rezultatele arată că majoritatea participanţilor la studiu (55%) petrec între 30 şi 60 de minute pentru a ajunge de acasă la birou, iar cei care petrec sub 30 de minute sunt mult mai mulţumiţi de locul de muncă. 

Cel mai mare grad de satisfacţie în ceea ce priveşte amplasarea biroului (76%) este dat de accesul facil la mijloacele de transport în comun. Cele mai importante aspecte care ţin de amenajările interioare sunt mobilierul ergonomic (82%), spaţiile adecvate pentru a lua masa (78%) şi existenţa birourilor individuale (72%). 

“Condiţiile de muncă au un impact major în ceea ce priveşte starea de bine a angajatului şi, implicit, productivitatea sa. Îmbunătăţirea standardelor de wellness este o tendinţă globală care, în ultimii ani, a devenit din ce în ce mai puternică şi pe piaţa locală. 

Noi suntem preocupaţi de calitatea mediului de lucru de mult timp şi, din fericire, am observat că majoritatea dezvoltatorilor şi marilor companii din România au înţeles importanţa livrării unor proiecte care să răspundă cât mai bine aşteptărilor şi nevoilor angajatului. 

Dar, ca să poţi oferi cel mai bun produs, trebuie să ştii exact ce îşi doreşte utilizatorul, aşadar trebuie să îl cunoşti. Iată scopul cel mai important al acestui studiu la care CBRE lucrează de aproximativ un an şi căruia i s-a dedicat echipa de Research împreună cu cei mai experimentaţi consultanţi ai noştri”, a declarat Mihai Păduroiu, Head of Advisory & Transaction Services | Investor Leasing al CBRE Romania

Cei 500 de participanţi la studiu lucrează în birouri situate în diferite zone ale Bucureştiului, după cum urmează: 26% în zona de vest, 22% în zona de nord, 22% în zona centrală, 14% în Pipera, 11% în CBD (zona Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle), 5% în zona de est şi 3% în sudul capitalei. 

În ceea ce priveşte domeniul de activitate, 23% dintre participanţii la studiu lucrează în IT, 20% în companii care oferă servicii externalizate, 11% au activităţi în zona financiară şi în asigurări, 9% în retail, iar restul de 27% se împart între sectorul serviciilor de afaceri, sectorul public şi cel al producţiei industriale şi al energiei. 

Se poate observa că majoritatea participanţilor (43%) lucrează în domeniile IT şi servicii externalizate, România având în continuare potenţial crescut pentru a atrage noi investiţii din partea unor jucători de pe aceste nişe de piaţă. 

Viaţa personală şi, implicit, un echilibru între timpul petrecut la muncă şi cel dedicat activităţilor de relaxare din afara programului au o importanţă diferită, în funcţie de generaţia căreia îi aparţine respondentul. 

Astfel, generaţia Z consideră timpul pentru viaţa personală un criteriu extrem de important în alegerea unui loc de muncă - în proporţie de 68%, urmată fiind de generaţia Y cu 47%, generaţia X cu 51% şi baby-boomers cu 35%. 

Factorii importanţi care influenţează timpul liber al angajatului şi care depind de condiţiile de muncă şi de amplasarea biroului sunt: distanţa faţă de casă şi gradul de accesibilitate cu maşina sau transportul în comun, includerea spaţiilor de retail în proiectul de birouri, posibilitatea de a merge la o sală de sport sau de a veni cu bicicleta la muncă, existenţa duşurilor, a vestiarelor şi a spaţiilor destinate relaxării şi meditaţiei etc.

Cercetarea s-a derulat pe o perioadă de nouă luni şi a inclus 500 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în birouri din Bucureşti. Procentual, din totalul răspunsurilor, 9% aparţin proaspeţilor angajaţi (generaţia Z), 35% generaţiei Y, 49% generaţiei X şi 7% seniorilor. 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie