Case noi în Colentina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jules Verne Imobiliare, firmă cu capital româno-francez, va aloca circa 20 milioane de euro pentru construcţia celui de-al doilea proiect rezidenţial în Bucureşti. Acesta va avea circa 200 de

Jules Verne Imobiliare, firmă cu capital româno-francez, va aloca circa 20 milioane de euro pentru construcţia celui de-al doilea proiect rezidenţial în Bucureşti. Acesta va avea circa 200 de apartamente şi va fi situat în zona Colentina, a declarat directorul general al companiei, George Doholici.

"Acest proiect va fi iniţiat în anul următor şi va cuprinde două imobile multifuncţionale, cu spaţii pentru servicii şi locuinţe, şi va fi amplasat pe un teren de 3.000 metri pătraţi", a spus Doholici, la prezentarea primului proiect imobiliar al companiei în Bucureşti. Apartamentele din complexul rezidenţial din Colentina vor avea în cea mai mare parte una sau două camere, dar vor fi construite şi locuinţe cu trei camere. Lucrările de construcţie au fost iniţiate în acest an, urmând să fie finalizate în luna iunie a anului viitor.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate