Carrefour deschide magazine Express în benzinării ale Rompetrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rompetrol Downstream a încheiat un parteneriat cu Carrefour România pentru implementarea unui proiect pilot ce vizează deschiderea unor magazine de proximitate Carrefour Express în zona hei a benzinăriilor Rompetrol.

Pilotul se derulează în două staţii, unde clienţii pot alege dintr-un portofoliu variat de produse potrivite pentru cumpărături de imediată necesitate: de la cele proaspete, BIO sau ready to eat la cele de igienă. 

Primul magazin este deja deschis în incinta staţiei Rompetrol din localitatea Mogoşoaia (strada Ficusului, nr. 2A), urmând ca până la finalul lunii să devină operaţional şi magazinul situat în Ploieşti (bulevardul Republicii, nr. 140). Ambele magazine Carrefour Express vor funcţiona după un program non-stop.

„Rompetrol şi-a concentrat eforturile în ultimii doi ani atât în dezvoltarea reţelei de benzinării, cât şi în transformarea acestora în centre de servicii, care să le permită clienţilor posibilitatea de a rezolva cu o singură oprire mai multe sarcini din lista zilnică de activităţi. Prin intermediul noului proiect pilot, ne dorim să le oferim clienţilor noştri o extindere a gamei de produse disponibile, iar în funcţie de feedback-ul acestora vom analiza o posibilă dezvoltare a acestui parteneriat” a declarat Zhanibek Nugertayev, director general Rompetrol Dowstream.

Astfel, clienţii au acces la o varietate de produse, precum cele din categoria de snacking, produse proaspete, dar şi produse non-alimentare, de la produse de igienă, până la kit-uri de călătorie (cosmetice în recipiente mici, geluri de duş, şampoane, deodorante ori şerveţele pentru bebeluşi), truse pentru situaţii de urgenţă (dezinfectant, plasturi) cadouri (seturi de cosmetice, băuturi alcoolice, jucării, praline) sau produse de sezon atât alimentare cât şi non-alimentare.  

În acelaşi timp, cele două zone gastro - restaurant hei din staţiile Rompetrol vor continua să ofere cunoscutul sortiment de sandvişuri, salate şi fructe proaspăt preparate, respectiv un portofoliu larg de băuturi pe bază de cafea.

„Magazinele Carrefour Express răspund unui stil de viaţă din ce în ce mai dinamic şi oferă soluţii sănătoase, aproape de clienţi. Prin parteneriatul cu Rompetrol, extindem această proximitate şi pentru clienţii motorizaţi, aflaţi în tranzit, cu o ofertă adaptată drumului lung - de la produse de imediată necesitate, la cele premium sau bio, pentru cumpărături rapide, chiar din staţiile de alimentare. Formatul Express este un pilon important în strategia noastră de expansiune şi ne bucurăm să avem alături un partener de încredere precum Rompetrol împreună cu care ne putem dezvolta”, a declarat Vincent Rochefort, Directorul Reţelei de Proximitate Carrefour România.

Totodată, magazinele Express dispun şi de o sortimentaţie variată de băuturi, începând cu o selecţie de vinuri româneşti, curatoriată de Carrefour România prin programul de referinţă Deschidem Vinul Românesc. Astfel, clienţii se pot bucura de o gamă generoasă de vinuri premium, vinuri româneşti, cât şi vinuri dezvoltate exclusiv pentru reţeaua Carrefour, opţiuni perfecte pentru clienţii care vor să savureze un vin de calitate odată ajunşi la destinaţie. Mai mult, clienţii pot găsi şi o gamă variată de bere (premium, artizanală sau specială, dar şi fără alcool), pentru a satisface chiar şi cele mai exigente gusturi.

Zona de magazin existentă în cadrul benzinăriilor va fi reamenajată conform standardelor Carrefour Express, iar zona caselor de marcat va fi comună atât pentru achiziţiile de carburanţi, produse din portofoliul gastro hei, cât şi pentru magazinul Carrefour.

Astfel, pe lângă alimentarea cu carburanţi, benzinăriile Rompetrol le oferă clienţilor posibilitatea de a achiziţiona atât produse pentru consumul pe loc cât şi anumite produse destinate consumului acasă, pot plăti vignete şi taxe de pod, pot retrage numerar de la casa de marcat, îşi pot ridica coletul de la easybox-ul de lângă staţie, pot cumpăra bilete la evenimente sau bilete loto. In viitor, aceştia vor putea încheia asigurări auto şi de călătorie.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG