Cale ferată de mare viteză între Cluj şi Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există consens între Ungaria şi România pentru ca prima conexiune de tren de mare viteză tip TGV să se construiască între Budapesta şi Cluj-Napoca, a declarat Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, luni, la Bucureşti, după întrevederea cu Teodor Meleşcanu, şeful diplomaţiei române. conform MTI.

El a mai anunţat că guvernul ungar a aprobat un buget de un miliard de forinţi pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru linia de cale ferată dintre Budapesta şi Cluj-Napoca. Partea română doreşte să extindă această linie până la Bucureşti, notează MTI.

“Nu avem nimic împotrivă”, a spus Péter Szijjártó.

Există un acord şi în privinţa celor zece puncte temporare de trecere ale frontierei, construite pe graniţa dintre Ungaria şi România, două să devină în curând deschise permanent, pregătirile juridice şi tehnice necesare în acest sens fiind deja iniţiate de cele două guverne, a anunţat ministrul ungar de externe.

La întâlnirea de la Bucureşti cu Teodor Meleşcanu, Péter Szijjártó a discutat şi despre Legea învăţământului ucrainean şi despre acele probleme ale minorităţilor care se află acum pe agenda relaţiilor bilaterale.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie