BVB deschide în creştere, în ton cu pieţele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa de la Bucureşti deschide şedinţa de marţi în creştere puternică, iar sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF) consemnează un avans de 2,90%, sub efectul optimismului din pieţele americane, care a revenit odată cu posibilitatea unor noi stimulente financiare, informează NewsIn.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 2,67%, până la 3.552,69 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 2,09%, până la 2.659,58 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 2,90%, până la 16.633,02 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 2,63%, ajungând la 8.059,75 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 2,68%, până la 344,30 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cel mai mult - cu 2,99% - până la 473,35 puncte.

Bursele americane au încheiat şedinţa de luni în creştere puternică, susţinute de deblocarea pieţei creditelor şi de eventualitatea unui al doilea plan de relansare economică.

Bursele europene deschid în urcare


Bursele europene au deschis şedinţa de luni în urcare, pe fondul temperării îngrijorărilor de pe piaţă, după ce preşedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a susţinut ideea unui nou plan pentru salvarea sistemului financiar, relatează AFP.

Indicele vedetă al bursei din Frankfurt, Dax, a deschis şedinţa de marţi în urcare cu 0,99%, până la 4.882,8 puncte, faţă de 4.835,01 puncte înregistrate înaintea închiderii de luni.

Bursa din Paris a deschis în forţă, indicele CAC 40 urcând cu 2,73%, în linie cu tendinţa din Asia şi Statele Unite, pe fondul perspectivelor economice pozitive.

Bursa londoneză a deschis în urcare, în contextul în care indicele Footsie-100 a câştigat 1,33%.

Indicele AEX al principalelor companii listate la bursa din Amsterdam a deschis în urcare cu 1,84%.

Aceeaşi tendinţă a fost păstrată şi de bursa milaneză, indicele vedetă SP/Mib urcând în deschidere cu 1,42% , până la 22.498 puncte.

Indicele Ibex - 35 al bursei din Madrid a câştigat 1,52%, în linie cu evoluţia celorlalte burse europene.

Indicele ATX al bursei vieneze a urcat cu 0,17%, în timp ce la bursa din Lisabona, indicele PSI-20 a crescut cu 1,08% în deschidere.

În acelaşi timp, bursa elveţiană a deschis în urcare cu 1,93%.