Bursa romaneasca, penultima intre pietele de capital din Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania se situeaza pe penultima pozitie in clasamentul a cinci Burse din Europa Centrala si de Est, realizat in functie de nivelul capitalizarii, lichiditatea medie zilnica, indicele P/E si

Romania se situeaza pe penultima pozitie in clasamentul a cinci Burse din Europa Centrala si de Est, realizat in functie de nivelul capitalizarii, lichiditatea medie zilnica, indicele P/E si posibilitatile de diversificare a portofoliului de actiuni. Potrivit unui studiu realizat de societatea de servicii de investitii financiare Vanguard, in ierarhia celor cinci Burse, care mai include pietele din Polonia, Cehia, Ungaria si Slovenia, Romania se situeaza pe penultima pozitie cu un total de 0,1 puncte, inaintea Sloveniei, care a totalizat 0,02 puncte. Polonia a inregistrat cel mai mare punctaj, de 0,9 puncte, fiind un pol bursier in estul Europei, cu 30-40 de oferte publice initiale (IPO) pe an si cu cativa emitenti straini admisi la cota bursei din Varsovia. Rezultatele obtinute de Ungaria si Cehia au insumat 0,5 puncte, respectiv 0,44 puncte. BVB a inregistrat in primul semestru o capitalizare de 11 miliarde de euro, ponderea acesteia in PIB fiind de 18%. In anul 2004, capitalizarea a totalizat 8,8 miliarde de euro, iar lichiditatea medie zilnica a fost de 2,3 milioane de euro. Sub aspectul capitalizarii, cel mai bine sta Polonia, cu un nivel la sfarsitul lunii iunie de peste cinci ori mai mare decat Romania - 57,4 miliarde de euro - si cu lichiditate medie zilnica a pietei actiunilor de aproape 20 de ori mai mare (137,1 milioane de euro). Pentru Romania, indicele PER (P/E) calculat prin raportarea pretului la profiturile estimate pe 2005 ale primilor 15 emitenti de pe piata era la finele primului semestru de 16,2. In aceeasi perioada, cel mai atractiv indicator P/E mediu il avea Ungaria, cu 11,9, iar cel mai putin atractiv P/E a fost consemnat pentru Cehia, de 17,2. Indicele P/E aferent unei burse de valori se calculeaza ca medie a indicilor companiilor listate pe piata respectiva, determinati ca raport intre pretul unei actiuni la Bursa si profitul pe actiune inregistrat de emitentul titlurilor respective. Indicele exprima durata de recuperare a unei investitii intr-o actiune din profiturile obtinute de emitent. Cu cat indicele este mai mic si perioada de recuperare este mai redusa, cu atat investitia este mai eficienta. "Bursa romaneasca se caracterizeaza printr-un grad redus de diversificare a oportunitatilor de investitii in actiuni, in conditiile unei lichiditati totale a pietei de actiuni de 7-9 milioane de euro zilnic", se mai arata in analiza Vanguard. Indicele BET, calculat pe baza evolutiei celor mai lichide actiuni tranzactionate la Bursa de la Bucuresti, a avut, in ultimii cinci ani, un randament mediu anual de 63,2%, cu un maxim de randament de 119,8%, in 2002, si un minim de 21,4%, in 2000. Cele mai importante sectoare reprezentate pe cele cinci Burse sunt cele bancar, petrolier, farmaceutic si de telecomunicatii. "Credem ca, daca am fi dispus de informatii similare despre Bulgaria si Croatia, acestea ar fi obtinut un punctaj inferior Bursei de la Bucuresti, fie si numai datorita unei capitalizari mai reduse, insa concluzia ca piata noastra se afla la distanta mare de tripleta Polonia, Ungaria, Cehia ramane valabila", se mai mentioneaza in analiza.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare