Bursa Română de Mărfuri vrea să tranzacţioneze lemnul de la Romsilva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a anunţat, joi, că este pregătită să preia în orice moment rolul de operator de piaţă pentru vânzările realizate de Romsilva, prin înfiinţarea Bursei Lemnului, apreciind că măsura ar asigura transparenţă şi respectarea regulilor pieţei.

Anunţul vinde după ce o investigaţie a Consiliului Concurenţei privind piaţa lemnului a constatat că prea multe licitaţii ale Romsilva se desfăşoară cu un singur participant.

„În peste 20 de ani de activitate neîntreruptă pe piaţa din România, BRM a asigurat mereu o transparenţă deplină a tranzacţiilor, procedura de negociere garantând, atât vânzătorului cât şi cumpărătorului, că preţul final va fi întotdeauna cel corect, adică acela dictat exclusiv de regulile pieţei. 

Bursa este abilitată prin Lege să administreze pieţele de mărfuri din România şi deţine infrastructura tehnologică, reţeaua teritorială şi expertiza necesară, astfel că noi ne considerăm pregătiţi să preluăm, chiar începând de mâine, rolul de operator pe piaţa lemnului pentru Romsilva, în măsura în care cadrul de reglementare va stipula acest lucru", a declarat directorul executiv al BRM, Valeriu Gheorghe.

Nevoia unei reglementări a valorificării masei lemnoase constituie principala concluzie a unui raport elaborat de Consiliul Concurenţei. 

Romsilva trebuie să separe activtatea de administrare a pădurilor statului de cea de operator

În document, Consiliul Concurenţei atrage atenţia că RNP - Romsilva trebuie să separe cele două activităţi - de administrator şi operator pe piaţă, care în prezent îi oferă avantaje în raport cu ceilalţi concurenţi.

Legislaţia privind vânzarea masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier al statului prevede că Romsilva poate achiziţiona lemn fasonat şi lemn prelucrat (cherestea, prefabricate etc) din fondul forestier pe care îl administrează, fără licitaţie sau concurs de oferte. Abia după ce îşi reţine necesarul de consum, Romsilva valorifică prin licitaţie masa lemnoasă rămasă.

„Consiliul Concurenţei atrage atenţia că, în aceste condiţii, Romsilva trebuie să separe cele două activităţi de administrator şi operator pe piaţă. În plus, în cazul în care comercializează masa lemnoasă este necesară o procedură competitivă de piaţă (licitaţie/concurs de oferte). De asemenea, legislaţia actuală permite organizarea de licitaţii cu strigare şi în situaţia în care există un singur participant la licitaţie, situaţii în care nu se manifestă concurenţa“, se spune în comunicat.

Licitaţii cu un singur participant

Analiza informaţiilor furnizate de 40 direcţii silvice judeţene a arătat că licitaţiile cu un singur participant deţin o pondere foarte mare din totalul licitaţiilor organizate în perioada 2011-2014. De exemplu, în judeţele Dolj, Galaţi, şi Giurgiu, procentul licitaţiilor cu un singur participant depăşeşte 80% din numărul total de licitaţii. Un număr mare de licitaţii cu un singur participant, peste 60% din total, s-a înregistrat şi în cazul direcţiilor silvice din judeţele Călăraşi, Sălaj, Tulcea, Maramureş, Satu Mare, Olt şi Ialomiţa.

Cele 40 de direcţii silvice au organizat, în perioada 2011-2014, din 46.756 licitaţii realizate (fără judeţul Suceava), la aproape 35% s-a prezentat un singur participant.

La nivel naţional sunt atestate 5.216 firme având ca obiect de activitate exploatarea forestieră. Cele mai puţine, respectiv 13 firme, sunt în judeţul Teleorman, iar cele mai multe, 563 sunt în judeţul Suceava, dar atestarea este valabilă la nivel naţional. Astfel, oricare din cele 5.216 companii atestate pentru activităţi de exploatări forestiere îşi poate desfăşura activitatea în oricare regiune a ţării.

În aceste condiţii, Consiliul Concurenţei consideră că nu este normală existenţa unui număr atât de mare de licitaţii cu un singur participant şi recomandă o mai bună valorificare a masei lemnoase prin evitarea situaţiilor de acest fel.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”