Burduja a semnat contracte de finanțare de aproape 28,5 milioane de lei pentru panouri fotovoltaice

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 11 contracte de finanţare de 28,49 milioane de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al entităţilor publice.

Foto: AFM

Prin semnarea celor 11 contracte, se asigură finanţare pentru proiecte noi, în valoare totală de 28,49 milioane de lei, cu o valoare totală a finanţării din Fondul pentru Modernizare de 23,96 milioane de lei, pentru o capacitate instalată totală de 3,71 MW, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

"Semnarea acestor contracte se subscrie priorităţii enunţate încă de la preluarea mandatului: investiţii, investiţii, investiţii. Le mulţumesc colegilor din minister care au înţeles necesitatea accelerării investiţiilor prin Fondul de Modernizare. Dezideratul nostru este o energie sigură, la un preţ corect şi cât mai verde. Prin Fondul pentru Modernizare avem cea mai mare şansă de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă şi nu greşesc dacă spun că Ministerul Energiei gestionează cea mai importantă investiţie pentru viitorul României şi România Viitorului", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Astfel, vineri, au fost semnate 10 contracte de finanţare în cadrul apelului finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.

Valoarea totală a proiectelor finanţate este de 26,590 milioane de lei, din care valoarea totală a finanţării din Fondul pentru Modernizare este de 22,330 milioane lei, iar capacitatea totală instalată este de 3,46 MW.

Cele zece primării care au semnat contractele sunt: oraşul Fămânzi şi comuna Hudeşti din judeţul Botoşani, oraşul Lipova din judeţul Arad, comuna Roşia din judeţul Bihor, comuna Grindu din judeţul Ialomiţa, comuna Gologanu din judeţul Vrancea, comuna Cuza Vodă din judeţul Călăraşi, comuna Ruscova din judeţul Maramureş, comuna Chirnogeni din judeţul Constanţa şi comuna Ilva Mare din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Anterior, pe 14 mai, s-a semnat contractul de finanţare pentru comuna Aştileu, judeţul Bihor, în valoare totală de 1,902 milioane de lei. Valoarea finanţării din Fondul pentru Modernizare este de 1,627 milioane de lei, pentru o capacitate instalată totală de 0,25 MW. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat