Buget 2019. Fondul de Investiţii locale primeşte 10 miliarde de lei, în primul an de funcţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză

Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, înfiinţat la finalul anului trecut de Guvern, prin care se urmăreşte realizarea de investiţii locale, va primi în primul an de funcţionare un plafon total de 10 miliarde de lei, din cele 10 miliarde de euro planificate pentru următorii 20 de ani,

În anul 2019, plafoanele de contractare şi de tragere acordate din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului la solicitarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, sunt fiecare în sumă de 5.000 milioane lei, potrivit proiectului de buget publicat joi seară de Ministerul Finanţelor.

Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost instituit prin ordonanţa 114 şi el va fi gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), el urmând să aibă un buget total de 10 miliarde de euro în cei 20 de ani de funcţionare.

Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost înfiinţat pentru finanţarea proiectelor de investiţii ale primăriilor în domenii prioritare principale şi secundare, cum sunt: sănătate, educaţie, apă – canalizare, reţea de energie electrică şi reţea de gaze, transport, drumuri, salubrizare, cultură, culte, sport şi locuinţe. De asemenea, Fondul se utilizează şi pentru finanţarea proiectelor de investiţii ale universităţilor.

Finanţarea acestor proiecte se asigură sub formă de granturi, acordate din Fond. Sursa de finanţare a fondului o reprezintă împrumuturile în lei, acordate din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei statului în limita sumei de 10 miliarde euro echivalent lei calculat la cursul de schimb al BNR la data intrării în vigoare a legii, pe un interval de 20 de ani.

Investiţii eligibile a fi finanţate din Fond sunt investiţiile noi şi extinderea/finalizarea investiţiilor existente, constând în construcţii, modernizări şi dotări.

Unităţile/subdiviziunile administrative-teritoriale şi universităţile beneficiare de granturi din Fond au obligaţia de a restitui anual pe o perioadă fixă de 20 de ani o sumă reprezentând contribuţia proprie la proiect.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist