Bucureşti: Control la Muzeul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai Consiliului General al Muncipiului Bucureşti şi ai Primăriei Capitalei vor merge mâine, alături de un redactor al „Adevărul”, într-un control la Muzeul Bucureşti.

Verificările vin ca urmare a campaniei „Muzeele-cavou ale Capitalei” derulate în ziarele „Adevărul” şi „Adevărul de Seară” şi care a semnalat lipsa de promovare a patrimoniului deţinut de instituţie.

Conducerea Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB), în frunte cu directorul Ionel Ioniţă, care ocupă această funcţie de 13 ani, nu a reuşit să-i atraga nici măcar pe bucureşteni în Palatul Şuţu, sediul muzeului. Cu toate acestea, locuitorii Capitalei, din ale căror contribuţii financiare la bugetul local angajaţii MMB îşi iau salarii, au dreptul să fie mult mai bine informaţi şi, dacă este nevoie, chiar convinşi, cu privire la existenţa unei instituţii unde se găseşte istoria oraşului lor.  

„Există un contract de management semnat de directorul muzeului. Vom vedea care îi sunt atribuţiile şi cât a îndeplinit din ele”, a precizat, săptămâna trecută, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului General, Mihai Voicu.

Dincolo de verificarea hârtiilor, realitatea este cea mai bună dovadă că Muzeul Municipiului Bucureşti este ţinut în anonimat de prea mult timp.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate