Brokerii români se extind pe pieţele externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Ungureanu

SSIF Broker a anunţat, săptămâna trecută, că intenţionează să înfiinţeze o sucursală şi o agenţie la Atena, o agenţie la Budapesta şi una la Chişinău.
"Noile puncte de lucru vor fi deschise după aderarea României la Uniunea Europeană, până la acea dată urmând să analizăm oportunităţile de investiţii de pe pieţele de capital respective, precum şi costurile aferente acestei extinderi", a declarat, pentru Adevărul, Petru Prunea, preşedintele SSIF Broker din Cluj-Napoca. Prin înfiinţarea noilor subunităţi, casa de brokeraj clujeană intenţionează să le ofere clienţilor posibilitatea efectuării de plasamente pe pieţe externe, şi în plus să deschidă apetitul retailului străin pentru investiţiile la BVB.
Un pas important în procesul de deschidere a noilor subunităţi va fi autorizarea personalului aferent acestora. "În prezent, nu ştim exact în sarcina cui revine autorizarea personalului ce va deservi agenţiile externe, respectiv Comisia de Valori Mobiliare din România sau cele din ţările unde ne vom extinde activitatea", afirmă Petru Prunea. Dacă în cazul Greciei şi Ungariei reprezentanţii SSIF Broker consideră că nu vor întâmpina greutăţi, având în vedere că ambele sunt membre UE, lansarea pe piaţa de la Chişinău în schimb este posibil să ridice ceva greutăţi.
Bursa de la Atena a înregistrat, la finele lunii septembrie, o capitalizare de 140,63 miliarde de euro, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor fiind de peste 200 milioane de euro. Capitalizarea Bursei din Atena s-a apreciat cu 5,6% pe parcursul lunii septembrie şi cu 14,3% de la începutul anului.Principalele companii listate sunt National Bank of Greece cu o pondere de aproape 17% în capitalizarea bursei, Hellenia Telecom a cărei capitalizare reprezintă peste 7% din totalul bursei. Se mai remarcă Piraeus Bank şi Alpha Bank, cu ponderi în capitalizarea bursei ateniene de 7,39% şi, respectiv, 5,06%.
Bursa de la Budapesta înregistra, la 30 septembrie, o capitalizare de 25,74 miliarde de euro. Pe parcursul lunii septembrie, capitalizarea bursei de la Budapesta sa depreciat cu 1,6 puncte procentuale, iar de la începutul anului a înregistrat o scădere cu 6,7%. Principalii emitenţi sunt OPT şi MOL, care ocupă ponderi de 47% şi, respectiv, 26% din capitalizarea bursei ungare. Alte societăţi aflate în topul preferinţelor investitorilor de pe această bursă sunt Richter şi Mtelekom.
SSIF Broker va emite obligaţiuni de 25 milioane de lei
Acţionarii SSIF Broker au decis, în cadrul adunării generale din 26 octombrie, lansarea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 25 milioane de lei, respectiv 10 milioane de titluri cu valoarea nominală de 2,5 lei. Fiecare obligaţiune va avea un bon de subscriere, care îi va permite deţinătorului să o convertească în cinci acţiuni SSIF Broker (BRK). Preţul de conversie se va calcula ca medie a preţurilor de tranzacţionare de la BVB din ultimele trei luni anterioare datei de conversie.
Oferta de obligaţiuni se va derula, potrivit oficialilor companiei, în luna decembrie, şi va presupune două etape. Astfel, întro primă fază, obligaţiunile vor putea fi subscrise de către acţionarii SSIF Broker înscrişi în registrul acţionarilor la data de 15 noiembrie 2006. Titlurile rămase nesubscrise vor face obiectul unei oferte publice, ce va dura 15 zile.
Obligaţiunile vor avea o maturitate 30 de luni. În luna a 29-a, deţinătorii de obligaţiuni vor putea face conversia în acţiuni la SSIF Broker, în baza bonului de subscriere. La rândul lor, bonurile de subscriere vor putea fi tranzacţionate în partea a doua a celei de a 28-a luni de viaţă.
Dobânda aferentă este de 6% pe an, plata acesteia facânduse semestrial. "Randamentul anual al obligaţiunilor SSIF Broker este de circa 11% pe an, determinat de dobânda aferentă şi de câştigul rezultat din subscrierea acţiunilor companiei la o valoare cu circa 12,5% mai mică decât preţul din piaţă", precizează Petru Prunea.
Sumele atrase din emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate de companie pentru amplificarea operaţiunilor de arbitraj cu bursa de la Sibiu, finanţarea tranzacţiilor în marjă, precum şi pentru intrarea în acţionariatul unor companii, împreună cu parteneri locali.
SSIF Broker este singura casă de brokeraj cu capital autohton care a reuşit să se impună în top 5 al societăţilor de intermediere pe piaţa de capital. Compania deţine o reţea naţională de 26 de agenţii şi 24 de sucursale.