Bode: România a plătit peste 2 miliarde de euro “taxă pe prostie” pentru revendicările antreprenorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român a plătit în ultimii 13 ani peste 2 miliarde de euro, „o taxă pe prostie” pentru revendicările antreprenorilor care s-au înscris la licitaţii pentru construcţia de autostrăzi şi drumuri, e declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

“De foarte multe ori, angajaţii din Minister sunt puşi în situaţia în care antreprenorul, în loc să urmărească implementarea proiectului, în unele situaţii urmăreşte cum să câştige mai mulţi bani fără să muncească. Atunci apar acele revendicări, unde România este în topul listei la nivel european.

România a plătit din 2007 până în prezent peste 2 miliarde de euro revendicări. Eu o numesc «taxă pe prostie», pe prostia autorităţilor, în condiţiile în care tu pierzi procese la Curtea de Arbitraj de la Paris, în instanţă, cu antreprenorul şi plăteşti aceste revendicări, bani pe care nu i-a semnat în momentul în care a încheiat contractul. În schimb, suntem obligaţi, ca şi stat, să plătim aceşti bani atât pe lucrările rutiere, cât şi pe cele din infrastructura feroviară”, a afirmat Lucian Bode la Digi24.

Oficialul din Guvern a spus că pe 7,8 kilometri din Autostrada Moldovei s-ar putea circula până la sfârşitul lui 2020, mai precis pe breteaua spre Oneşti. Motivul pentru care nu se circulă pe o porţiune mai mare îl reprezintă „procedurile de finalizare în acord cu reglementările europene”, a explicat acesta la Digi24.

Ministrul Transporturilor a promis, săptămâna trecută, că, până la sfârşitul anului, vor fi peste 550 de km de autostradă şi drumuri expres pentru care sunt semnate contractele de proiectare şi execuţie.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”