BNS ameninţă cu procese colective în numele angajaţilor din privat afectaţi de transferul contribuţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate din angajaţii din mediul privat ar putea avea salariile nete micşorate ca urmare a transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, având în vedere că actele adiţionale prin care se majorează salariul nu au fost încă înregistrate în REVISAL, consideră Dumitru Costin (BNS). Liderul de sindicat spune că organizaţia va oferi asistenţă juridică gratuită angajaţilor care-şi dau în judecată angajatorii.

Actele adiţionale ale contractelor de muncă privind majorarea salariilor brute, astfel încât să fie inclusă trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, pentru mai mult de 2 milioane de angajaţi din mediul privat nu au fost încă înregistrate în REVISAL, a declarat luni Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), sugerând că acest lucru înseamnă că angajatorii nici nu vor să majoreze nivelul salariului brut, dacă n-au făcut-o până acum. 

„Cred că ştirea momentului ar trebui să fie cu totul şi cu totul alta. Aseară, în declaraţia telefonică pe care a făcut-o, ministrul Muncii, doamna Vasilescu, comunica următorul lucru: la 1 februarie, în Revisal se modificaseră prin acte adiţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei 79, cea care face trimitere la mutarea contribuţiilor de la angajator în brutul angajatului, doar 48% din contractele individuale de muncă înregistrate pe teritoriul României. În traducere liberă, asta înseamnă că, astăzi, avem peste 2 milioane de salariaţi din mediul economic concurenţial pentru care angajatorii nu au făcut, prin acte adiţionale, această majorare a salariului brut de încadrare. Pe cale de consecinţă, avem peste 2 milioane de indivizi ale căror salarii nete vor fi afectate începând cu luna ianuarie 2018”, a declarat Dumitru Costin, pentru Digi24.

Liderul de sindicat consideră că angajatorii care nu şi-au chemat angajaţii, până la 1 februarie, pentru a încheia actele adiţionale aferente, „nu au mare interes din protejarea drepturilor salariale ale propriilor angajaţi”.

„Dacă nu au făcut-o până acum, nu o vor face nici de acum încolo (...) Acolo cu vorbă bună nu mai merge. Nu mai merge decât pe calea instanţei. Am pregătit deja un dosar complet, chiar în cursul acestei săptămâni deschidem un prim proces. Şi ţin să vă informez că suntem pregătiţi, peste tot unde salariaţii din mediul economic privat ne vor semnala acest lucru, pe baza unor documente pe care le cerem, le asigurăm asistenţa juridică pentru a-şi recâştiga drepturile”, a spus Costin.

La 1 ianuarie a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern care stabileşte că angajaţii sunt cei care-şi plătesc contribuţiile la pensii şi sănătate.

Noile cote de contribuţii sunt de 25% din salariul brut la CAS (pensie) şi 10% la CASS (sănătate). 

Până la această modificare, angajatul plătea din salariul său brut 10,5% la CAS şi 5,5% la CASS, iar angajatorul plătea pentru angajat 15,8% la CAS şi 5,2% la CASS, rate calculate tot la salariul brut al angajatului. 

Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată la mijlocul lunii decembrie 2017, Guvernul PSD-ALDE a decis că angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS şi CASS la angajat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie