BNR: Legile incerte şi impredictibile, risc sistemic ridicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicaţii asupra solvabilităţii sectorului bancar este principalul risc sistemic ridicat şi dificil de gestionat identificat de băncile din România.

Cel de-al doilea este reprezentat de riscul de creştere a costului de finanţare ca urmare a majorării ratei dobânzii şi/sau a deprecierii monedei naţionale cu efecte negative asupra capacităţii de plată a debitorilor, în special a populaţiei şi IMM.

Un altul îl reprezintă riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente în contextul evoluţiilor externe, de exemplu creşterea economică la nivel global, modificările de ordin politic şi accentuarea tensiunilor geopolitice, sectorul bancar european, şi/sau interne, de exemplu politici fiscale prociclice, adâncirea deficitului de cont curent.

Conform Sondajului trimestrial privind riscurile sistemice elaborat de Banca Naţională a României, cele mai mari instituţii de credit din România au identificat în exerciţiul curent şase riscuri ridicate şi două moderate, similar rezultatelor exerciţiului anterior (septembrie 2017).

Primele trei riscuri cu potenţial sistemic ridicat la adresa sectorului bancar autohton, menţionate mai sus, se menţin aceleaşi cu cele de la evaluarea precedentă. Potrivit BNR, se remarcă o creştere a impactului în cazul materializării riscurilor legate de creşterea costului finanţării şi de deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente.

Riscul asociat inovaţiei financiare şi provocărilor la adresa securităţii cibernetice se menţine drept cel de-al patrulea risc sistemic ridicat, similar execiţiului anterior şi este în continuare considerat de bănci ca fiind un risc dificil de gestionat.

Ultimele două riscuri sistemice ridicate au fost considerate de instituţiile de credit ca fiind riscul asociat evoluţiilor din piaţa imobiliară rezidenţială şi riscul provenind din creşterea accelerată a creditării populaţiei.

Băncile au încadrat în categoria riscuri sistemice moderate următoarele riscuri: riscul de menţinere a unei evoluţii modeste a activităţii de creditare a sectorului companiilor nefinanciare şi riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public. Acestea s-au menţinut relativ neschimbate comparativ cu exerciţiul anterior.

Analiza este realizată pe baza răspunsurilor instituţiilor de credit la chestionarul privind riscurile sistemice. Acesta este transmis celor mai importante 12 instituţii de credit din sistem după valoarea activelor. Acestea deţineau circa 86 la sută din activele totale ale sectorului bancar în luna noiembrie 2017. Chestionarul este adresat persoanelor cu atribuţii de conducere din cadrul departamentelor de administrare a riscului ale acestor instituţii de credit.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul