Blue Air se aliază cu TAROM. Ce vor putea face clienţii celor două companii aeriene româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorul aerian Blue Air a anunţat, luni, semnarea unui acord bilateral cu Tarom, prin care îşi extinde prezenţa inclusiv în Europa.

”În baza acestui acord, implementat din 15 martie 2019, Blue Air îşi extinde reţeaua operaţională şi prezenţa în Europa, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii”, se arată în comunicat.

Astfel, pasagerii care aleg să călătorească pe un itinerariu compus din segmente operate de Blue Air şi Tarom vor beneficia de o experienţă fluentă de călătorie, iar toate cărţile de îmbarcare vor fi emise la punctul de origine, nemaifiind nevoie de a efectua procesul de check-in în punctul de conexiune, potrivit companiei.

Biletele în baza acordului bilateral sunt disponibile la agenţiile partenere ale celor două companii.

“Această cooperare era aşteptată de piaţă, denotă cele câteva sute de bilete vândute în primele zile. Cu siguranţă, noile destinaţii astfel deservite de ambele companii vor duce la creşterea performanţelor economice pentru ambele companii aeriene”, a spus directorul commercial al Blue Air, Tudor Constantinescu.

Pe lângă noul acord cu Tarom, Blue Air are parteneriate interline şi cu Alitalia, Air Italy, Air Moldova, APG Airlines, Cyprus Airways, El Al, Finnair, Hahn Air, Royal Air Maroc şi TAP Air Portugal.

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană