BCR: avansul economic va fi sub potenţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Efectele de încetinire datorate conjuncturii externe vor afecta economia în trimestrele următoare, contextul financiar internaţional rămâne incert, astfel că revenirea creşterii economice a României va rămâne sub potenţial", a declarat ieri Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al BCR.

El crede că o parte din companiile pe care BCR le-a sprijinit şi cărora le-a acordat finanţare în ultimii doi-trei ani „nu vor mai supravieţui" unui nou val de recesiune în Europa. „Din păcate, vor fi cazuri în care clienţi din zona de retail, dar şi din segmentul corporate nu vor supravieţui noilor condiţii, în special dacă Europa se îndreaptă către o nouă recesiune în următoarele 6-12 luni", a afirmat Bruynseels. Ponderea creditelor neperformante în totalul portofoliului BCR se situa la 20,8% după primele nouă luni, iar Bruynseels se aşteaptă ca nivelul acestora să crească uşor.

Acoperirea riscurilor se va menţine scumpă

Provizioanele BCR, constituite pentru acoperirea riscurilor aferente creditelor, se vor menţine la aproximativ acelaşi nivel şi în ultimele trei luni ale anului, potrivit lui Dominic Bruynseels. Nivelul ridicat al provizioanelor a tras în jos profitabilitatea băncii. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”