Băncile nu vor putea creşte dobânzile peste capacitatea de rambursare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă speculaţiile în jurul celui mai recent proiect de regulament prin care Banca Naţională a României (BNR) intenţionează să limiteze riscurile de creditare a populaţiei. Cele

Continuă speculaţiile în jurul celui mai recent proiect de regulament prin care Banca Naţională a României (BNR) intenţionează să limiteze riscurile de creditare a populaţiei.

Cele mai recente discuţii se referă la faptul că rata maximă pe care o persoană se poate angaja să o plătească lunar băncii (sumă rezultată prin aplicarea gradului de îndatorare în raport cu veniturile de la momentul acordării creditului) nu va fi modificată până la scadenţă.

"Deşi e greu de realizat aşa ceva, cei de la BNR au argumentat că astfel se vor evita practicile promoţionale, prin care clienţi fără venituri suficiente pot să atragă credite foarte mari. De fapt, aici au urmărit să-i mulţumească şi pe cei de la Protecţia Consumatorului, care insistau pe introducerea unei formule de calcul al dobânzii", susţin surse bancare citate de Mediafax.

Testul de stres ar putea fi eliminat

Practic, dacă o persoană are de plătit la acordarea împrumutului o rată lunară de 400 de lei, deşi veniturile îi permiteau un grad de îndatorare de cel mult 500 de lei, banca va fi obligată să urmărească, în cazul modificării condiţiilor de creditare, ca suma lunară de plată să nu fie majorată cu mai mult de 100 de lei. BNR a prezentat ieri ultima variantă a proiectului de regulament, care va fi discutată astăzi de către conducerea băncii centrale.

Există unele modificări faţă de proiectul iniţial, cea mai mare realizare a băncilor fiind eliminarea propunerii de aplicare a unui stres-test pentru fiecare client", au adăugat sursele citate. În plus, instituţiile de credit vor fi obligate să calculeze gradul de îndatorare diferenţiat, pe categorii de clienţi, pe destinaţia împrumutului, cât şi pe tipul de credit, respectiv în monedă naţională sau în valută, cu dobândă fixă sau variabilă.

"Această formulă de calcul poate diminua semnificativ gradul de îndatorare, mai ales la creditele în valute exotice. BNR a propus ca pentru băncile unde nu există norme proprii de creditare să fie diminuat gradul de îndatorare de la 40% la 35% din veniturile clienţilor", au mai spus sursele citate.

După intrarea în vigoare a noului regulament, băncile vor trimite spre avizare alte norme proprii, în care vor detalia modul de calcul al gradului de îndatorare, pe baza unor simulări privind, în principal, riscul valutar şi de dobândă. Contactaţi de ziarul "Adevărul", reprezentanţii BNR au ţinut să precizeze că informaţiile complete despre noul regulament vor fi anunţate după publicarea acestuia în "Monitorul Oficial".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți