Băncile îşi vor întoarce faţa către clientul de rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

mult instituţiile de credit către clienţii obişnuiţi, iar condiţiile de creditare ar trebui să se relaxeze vizibil.Cât despre costurile suplimentare pe care le vor suporta băncile pentru a se

mult instituţiile de credit către clienţii obişnuiţi, iar condiţiile de creditare ar trebui să se relaxeze vizibil.
Cât despre costurile suplimentare pe care le vor suporta băncile pentru a se adapta noilor cerinţe, acestea ar trebui să nu fie transferate clienţilor. "Este de aşteptat ca bancherii să mizeze mai mult pe creşterea numărului de clienţi decât pe acoperirea acestor costuri printr-o eventuală scumpire a creditelor", apreciază reprezentanţii sistemului bancar. Mai mult, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, ne-a declarat că prin noile proiecte normative "se creează condiţiile necesare pentru introducerea unor principii liberale în activitatea instituţiilor de credit". Astfel că, activitatea băncilor fiind ceva mai eficientă decât până acum, "ne putem aştepta inclusiv la reducerea unor costuri ale creditelor", a mai spus şeful ARB.

Birocraţia poate genera creşterea unor costuri
"Este foarte probabil ca băncile să aibă posibilitatea de a acoperi costurile induse de viitoarele schimbări, întrucât toate se află într-un proces continuu de perfecţionare. Nu aş merge pe ideea că aceste măsuri vor avea un impact semnificativ asupra costului creditării", ne-a declarat analistul economic Aurelian Dochia. Dacă pentru clientul de rând noile condiţii ale BNR nu vor avea decât un impact "foarte, foarte mic" asupra costului operaţiunilor curente proprii, ca şi a creditelor, nu acelaşi lucru se poate spune despre activitatea băncilor, dată fiind creşterea birocraţiei, a mai opinat Dochia. "Acesta este însă costul menţinerii stabilităţii sistemului şi a asigurării transparenţei. Este o evoluţie pozitivă, măsurile fiiind impuse de UE", a concluzionat analistul economic.

Principalele modificări pe care le va suferi sistemul bancar
1. Necesitatea alocării unui capital social de minimum 5 milioane euro ar putea să conducă la o concentrare a pieţei, mai ales în sectorul băncilor mici;
2. Holdingurile bancare astfel formate vor avea conducere bicefală. La conducere vor trebui să fie desemnate "persoane onorabile şi cu experienţă";
3. Holdingurile bancare vor fi sancţionate cu până la 1% din cifra de afaceri în cazul nerespectării legislaţiei;
4. Dacă fondurile băncii se înjumătăţesc (din cauza pierderilor sau acordării de credite neperformante), instituţia intră în administrare specială;
5. Instituţiile de credit nu vor putea fi înfiinţate prin subscripţie publică.

"Băncile vor fi mai solide, mai atent monitorizate de BNR, dar din stradă acest lucru se va percepe pozitiv, poate chiar printr-o reducere a costurilor la creditare"
Radu Graţian Gheţea
preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor

"Băncile vor putea fi nevoite să majoreze dobânzile la credite cu maximum 0,5-1 puncte procentuale, din cauza noilor condiţii privind capitalul social şi fondurile proprii"
Bogdan Baltazar
preşedintele companiei de consultanţă financiară BB&P

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG