Băncile centrale se întrec să scadă dobânzile sub zero. Izbucneşte un nou război valutar?

Pieţele financiare sunt pe muchie de cuţit, după ce mulţi economişti anunţă că riscul declanşării unui război valutar este tot mai mare, provocat de decizia surprinzătoare a Băncii Naţionale a Japoniei de trece dobânda de referinţă în domeniul negativ.

Reducerea dobânzii, operată de banca centrală japoneză, până la -0,1%, în cazul în care depozitele constituite de către băncile comerciale depăşesc nivelul minim al rezervelor cerut de banca centrală, are drept scop forţarea injectării acestor fonduri în economie, nu în constituirea de depozite.

Pe de altă parte, dobânda negativa va slăbi moneda naţională japoneză, yenul, în raport cu celelalte valute. Deprecierea yenului ajută companiile japoneze să devină mai competitive pe pieţele externe şi cresc de asemenea profiturile obţinute din export când sunt tranformate în yuani.

Un yen slab încurajează şi aşa numitele „carry trade”, cum se spune în jargonul brokerilor: împrumuturi făcute în yeni pentru a achiziţiona active mai valoroase, ca de exemplu obligaţiuni australiene, cu speranţa că, la final, împrumutul va fi achitat cu yeni care vor fi cotaţi mai jos decât la începutul tranzacţiei.
Toate aceste efecte ale dobânzii negative au şi părţi negative pentru economiile altor state. Iar acest lucru va deranja cu siguranţă partenerii comerciali ai Japoniei, care vor înregistra priederi.

Problema majoră este că celelalte ar putea adopta contramăsuri care să anuleze din avantajele unui yen slab. Deja, preşedintele Băncii Centrale Europene Mario

Draghi a anunţat că este pregătit să lanseze un nou program de stimulente financiare în luna martie. BCE a redus deja în decembrie rata dobânzii de referinţă la un minimum istoric de -0,3%.

Devalorizarea yenului dă dureri de cap şi băncii centrale dela Beijing, care a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru a menţine cursul yuanului. China se confruntă cu o ieşire masivă de capitaluri din ţară, cauzată tocmai de temerea investitorilor că Beijingul nu va reuşi să împiedice deprecierea yuanului.

Iniţial investitorii au salutat decizia Băncii Naţionale  a Japoniei, acţiunile cotate la burse crescând semnificativ pe fondul unui optimism crescut, în sensul că economia îşi va reveni mai repede. Însă, avântul a fost temperat de temerea că această măsură va genera un război valutar care va duce la intensificarea şi mai mare a presiunilor deflaţioniste.

Săptămâna terecută, banca centrală a SUA, Fed, după ce a lăsat neschimbată dobânda de referinţă a spus în comunicatul de presă că „monitorizează cu atenţie evoluţiile economiei globale şi a pieţelor financiare internaţionale” pentru a măsura riscurile cu care se confruntă economia americană. Această formulare este utilizată de economiştii Fed când vor să transmită că prognozele lor sunt în scădere faţă de aşteptările anterioare.

BCE a dus rata dobânzii de referinţă în domeniul negativ pe 3 decembrie 2015, preşedintele BCE Mario Draghi declarând cu această ocazie că s-a atins punctul cel mai de jos. Astfel, băncile comerciale sunt penalizate cu 0,3% pentru depozitele de o zi constituite la banca centrală.

Suedia practică dobânzi negative, Danemarca a adoptat aceeaşi strategie pentru a-şi proteja cursul monedei naţionale care este ancorat de euro iar Banca Naţională a Elveţiei a scăzut şi ea sub zero dobânda de referinţă, pentru prima oară după 1970.

Dobânzile de referinţă ale băncilor centrale sunt determinante pentru toate celelalte costuri generate de împrumuturi, astfel că multe alte instrumente cu venit fix au ajuns s[ aib[ randamente negative.

La sfârşitul anului 2015, aproximativ 33% din toate obligaţiunile emise de guvernele din zona euro aveau randamente negative, ceea ce înseamnă că investitorii care le păstrează până la termenul de maturitate nu-şi vor recăpăta toţi banii înapoi. Băncile comerciale sunt circumspecte să aplice dobânzi negative clienţilor de teamă că aceştia şi-ar putea goli conturile.

Economiştii spun că dobânzile negative sunt un semn al disperării, când politicile monetare tradiţionale nu mai au efect şi sunt testate limitele până la care se poate merge pentru ca banii să fie injectaţi în economie.

Din păcate, toate aceste măsuri nu au dus deocamdată la apropierea de ţinta de inflaţie, de până în 2% pe an, preţurile petrolului şi al materiilor prime aflate la minime istorice, anulează deocamdată măsurile de politică monetară.