Banca „băncilor centrale” avertizează: Datoria statelor este o ameninţare la adresa stabilităţii financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Reglementelor Internaționale (BRI), supranumită „banca băncilor centrale” dat fiind că este cea mai veche instituție financiară internațională avertizează că datoria statelor este o ameninţare la adresa stabilităţii financiare.

BRI avertizează că datoria statelor este o ameninţare la adresa stabilităţii financiare

Nivelul actual de îndatorare al statelor constituie „o ameninţare serioasă" la adresa economiei şi stabilităţii financiare la nivel mondial, potrivit economistului şef al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), Claudio Borio, transmite AFP.

De mai mulţi ani, BRI, instituţie denumită şi "banca centrală a băncilor centrale", lansează avertismente cu privire la nivelul ridicat al datoriilor companiilor şi statelor, care s-au acumulat pe parcursul perioadei îndelungate de dobânzi reduse.

Traiectoria datoriei publice constituie cea mai serioasă ameninţare la adresa stabilităţii macroeconomice şi financiare pe termen lung", a declarat Claudio Borio într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul publicării raportului trimestrial al BRI. „La un moment dat, pe care nici noi nu îl putem prognoza, pieţele financiare vor acorda mai multă atenţie acestui subiect, dacă autorităţile nu schimbă direcţia", a adăugat Claudio Borio.

Există însă "semne că pieţele financiare încep să conştientizeze aceste volume în creştere ale datoriei publice", a mai spus Claudio Borio.

Trimestrial, această instituţie cu sediul la Basel (Elveţia) publică un raport în care analizează cele mai recente evoluţii de pe pieţele financiare.

În raportul publicat marţi, BRI menţionează că optimismul a continuat să predomine pe pieţele financiare în ultimele luni, "în pofida riscurilor persistente". Indicii bursieri din SUA au atins maxime istorice după alegerile prezidenţiale, chiar dacă performanţele au fost mai amestecate pe alte pieţe.

BRI atrage totuşi atenţia asupra revenirii îngrijorărilor cu privire la situaţia bugetară a mai multor ţări. Anumiţi indicatori de pe pieţele de obligaţiuni demonstrează "un disconfort crescut în rândul investitorilor", se arată în raportul BRI. Instituţia dă drept exemplu volatilitatea obligaţiunilor emise de Trezoreria americană, care pare să indice faptul că investitorii cer "randamente mai mari decât riscurile" pentru a deţine titluri de stat pe termen lung.

Înfiinţată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. BRI este contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI serveşte şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetară. De asemenea, BRI acţionează, printre altele, şi ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale.

În primăvara anului 2022, după izbucnirea invaziei ruse asupra Ucrainei, Banca Reglementelor Internaţionale a suspendat accesul băncii de la Moscova la toate serviciile financiare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein