Avertisment: Bugetul UE riscă să intre în incapacitate de plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul Uniunii Europene e pe cale să intre în incapacitate de plată, iar marii contribuitori refuză să-şi majoreze participaţia, a avertizat ieri Alain Lamassoure, preşedintele Comisiei de Buget din cadrul Parlamentului European, informează publicaţia franceză "Le Figaro".

"Bugetul european n-are niciun deficit, dar este în prag de incapacitate de plată", a declarat Lamassoure. "Ne aflăm în faţa unei probleme politice. Franţa, Germania, Olanda, Finlanda, Austria, care sunt principalii contribuitori, refuză majorarea contribuţiei lor atât timp cât ei sunt principalii susţinători ai fondului de salvare a monedei euro, pentru că nu vor să plătească de două ori", a explicat acesta.

Comisia Europeană trebuie să prezinte pe 26 aprilie propunerea sa de buget pentru anul 2013, dar este foarte puţin probabil ca statele membre să accepte o majorare, a declarat Lamassoure în timpul unei conferinţe de presă la Parlamentul European din Strasbourg, împreună cu Comisarul pentru Buget, Janusz Lewandowski.

Statele membre au impus un buget de austeritate pentru 2012 cu cheltuieli limitate la 129,1 miliarde de euro, sub pragul de 133,1 miliarde de euro cerut de Parlamentul European.

Comisarul Lewandowski a confirmat faptul că au avut dificultăţi pentru a găsi 11 miliarde de euro care urmau să fie rambursate statelor pentru facturile de la sfârşitul anului 2011 şi a anunţat că lucrează la un proiect de rectificare a bugetului.

Exerciţiul bugetar pentru anul 2013 va consta în "orientarea creditelor acolo unde este nevoie", a subliniat Lamassoure. "Pe termen mediu şi lung va trebui ca bugetul să se alimenteze din resurse proprii", a adăugat acesta.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați