Vameșii colaborează cu ANPC pentru stoparea importurilor și comercializarea mărfurilor neconforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Autoritatea Vamală Română (AVR) şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară (ANSVSA) vor coopera pentru a se asigura că, în lipsa unor solicitări de licenţiere, nu vor intra pe piaţa din România produse de calitate slabă sau infestări care ar putea influenţa sănătatea consumatorilor, potrivit unei analize EY România.

Autoritățile demarează controale suplimentare în vămi pentru produsele alimentare și furaje

Măsurile vor fi luate „ţinând cont de prevederile OUG nr. 126/2023, care au introdus pe lista de licenţiere la importul în România făina de grâu sau de meslin şi zahărul din trestie sau din sfeclă de origine ucraineană”.

Specialiştii EY România fac referire la comunicatul de presa publicat pe pagina de internet a Autorităţii Vamale Române privind controalele asupra importurilor de produse alimentare, mai ales a celor de origine ucraineană, care vor fi înăsprite anul acesta.

Astfel, AVR va oferi informaţii pentru inspectorii ANSVSA privind importurile de produse alimentare, îndeosebi în privinţa produselor pentru care România solicită licenţiere pentru importuri.

AVR va pune la dispoziţia ANSVSA date privind tranzitul produselor alimentare prin România, precum şi informaţii despre intrările care ar putea proveni din Ucraina”, arată analiza.

La câteva ore mai târziu, Președintele Autorității Vamale Române, Ion Cupă, și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituții care formalizează modul corect de conlucrare și flucurile de informații care trebuie transmise de către ambele părți.

Protocolul de colaborare semnat astăzi reprezintă un pas important în protejarea cetățenilor prin oprirea de la comercializare a produselor neconforme. Autoritatea vamală va asigura condiții de lucru și va permite persoanelor desemnate de ANPC să examineze mărfurile pentru care am suspendat punerea în liberă circulație. De asemenea, inspectorii vamali vor participa împreună cu comisarii ANPC atât la instruiri, cât și la acțiuni comune”, a declarat președintele AVR, Ion Cupă.

Protocolul are ca obiect îmbunătățirea cooperării dintre AVR și ANPC pentru a se asigura că produsele care intră pe piață, în Uniunea Europeană, și sunt declarate pentru regimul de punere în liberă circulație îndeplinesc cerințele aplicabile din legislația comunitară de armonizare.

Ne-am dorit acest protocol de câțiva ani și am găsit în sfârșit un partener deschis pentru formalizarea acestei colaborări complexe, care va fi benefică în cele din urmă pentru români. Cred că de acum înainte vom reuși să-i alungăm pe cei care vor să introducă pe piață produse falsificate, de calitate slabă sau care pun în pericol sănătatea cetățenilor”, a spus președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Concret, vameșii și comisarii ANPC, ca urmare a acțiunilor proprii de control, vor face schimb de informații pe măsură ce identifică produse care pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor. Totodată, cele două Autorități vor face schimb de informații și în ceea ce privește identitatea operatorilor economici cu antecedente în comercializarea produselor neconforme.

Totodată, ANSVSA se va asigura că nu vor intra pe piaţă produse care nu deţin licenţele necesare, care au o calitate slabă sau infestări care ar putea dăuna sănătăţii consumatorului.

„De asemenea, operatorii economici care importă furaje în România vor fi controlaţi mai riguros. Potrivit unui proiect de Ordin publicat pe pagina de internet a ANSVSA, importatorii de astfel de produse vor avea obligaţia să se autorizeze/înregistreze sanitar veterinar ca operator în domeniul nutriţiei animalelor. În plus, aceştia vor trebui să notifice sosirea transportului de furaje la destinaţie şi să păstreze evidenţe privind importurile şi distribuţia ulterioară a acestora pe piaţa internă pentru asigurarea unei bune trasabilităţi”, precizează autorii analizei.

Printre furajele supuse acestor noi reguli se numără: cereale destinate furajării animalelor, cuprinse în Capitolul 10 din Nomenclatura combinată; ulei de soia şi fracţiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic; tărâţe, spărturi şi alte reziduri, chiar aglomerate sub formă de pelete, provenite din măcinarea, presarea, cernerea sau din alte procedee de prelucrare a cerealelor sau a leguminoaselor; substanţe minerale nedenumite şi necuprinse în altă parte.

„Importatorii de astfel de produse (alimente sau furaje) vor trebui să analizeze cât mai repede procedurile şi condiţiile de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară/licenţiere pentru produse alimentare (de ex., cele privind utilizarea sistemului informatic TRACES NT) în vederea obţinerii în timp util a liberului de vamă/ a vizei sanitar veterinare şi a licenţelor necesare. Vor evita în acest mod blocajele la frontieră, amenzile nedorite şi chiar confiscarea produselor, precum şi întârzierile de aprovizionare, dacă produsele provin din import”, mai arată cercetarea. 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie