Autorităţile ar putea scumpi din nou gazele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de reglementare în energie ar putea introduce un nou calendar de liberalizare a preţurilor la gazele naturale, adică de scumpire a lor, după ce Guvernul a introdus prin Ordonanţa 114 preţul plafonat la 68 lei MWh, care oricum nu este deocamdată aplicat, fiind amânat până la 1 mai.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy-Bege, este de părere că România va scăpa de un infringement al Comisiei Europene în domeniul gazelor naturale după ce, în urma unor discuţii şi negocieri, va implementa un calendar de reliberalizare a preţurilor gazelor.

„Eu cred că Guvernul României a dat un semnal destul de important şi a renunţat la limitarea preţului la noncasnic, care era, părerea mea personală, cel mai sensibil punct din documentul primit de la Comisie cu punerea în întârziere privind încălcarea Directivei gazelor. Şi, cu siguranţă, din acest moment încolo, vor începe discuţiile, eventual negocierile cu Comisia Europeană, care, părerea mea personală, este că se vor finaliza printr-un calendar de reliberalizare. Asta cred eu, pentru că ştim foarte bine că o revenire bruscă, de pe o zi pe alta, la preţurile concurenţiale, poate avea efecte destul de dure”, a spus Bege, aflat la WindEurope Conference & Exhibition, la Bilbao, potrivit Agerpres.

El a subliniat că nu se ştie la cel nivel vor fi preţurile peste trei ani, dar, momentan, la nivel european şi, în special la Bursa din Austria, acestea sunt în scădere, inclusiv la contractele pe termen lung.

„Nu ştim peste 3 ani la cel nivel vor fi preţurile. Deocamdată, şi la nivel european, şi mă refer în special la bursa din Austria, care este cea mai apropiată nouă, preţurile sunt în scădere (...), dar şi contractele pe termen lung, de doi - trei ani, încheiate pe platforma austriacă de tranzacţionare, arată un trend de scădere, ceea ce este încurajator, poate ajuta şi un calendar de reliberalizare. Dar, până atunci, pentru noi Ordonanţa prevede această perioadă până în 2022”, explicat oficialul ANRE.

Zoltan Nagy-Bege a mai spus că speră să ţină cât mai mult perioada de limitare a preţurilor la 68 de lei, pentru ca furnizorii care au pierderi să le poată recupera.

Guvernul de la Bucureşti a decis în luna decembrie 2018, prin Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare, plafonarea la 68 de lei/MWh a preţului la gaze pentru următorii trei ani pentru toţi consumatorii casnici. Pentru consumatorii industriali preţul va fi, de asemenea, plafonat însă va fi un mix între preţul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare.

În 29 martie 2019, Guvernul a decis modificarea OUG 114/2018, astfel încât preţul gazelor de producţie internă să fie plafonat la 68 de lei pe MWh doar pentru consumatorii casnici şi pentru CET-urile care livrează agent termic populaţiei, a anunţat ministrul Energiei, Anton Anton, la finalul şedinţei de Guvern.

„La OUG 114, la partea de energie s-au făcut patru intervenţii. Prima dintre ele: aşa cum am spus, noi vrem să protejăm consumatorul casnic, în consecinţă preţul reglementat de 68 de lei (pe MWh - n.r.) la producător se referă la gazele care vor fi vândute spre consumatorul casnic şi spre CET-uri, pentru partea de gaze care se referă la încălzire, adică protejăm în continuare numai consumatorul casnic”, a spus ministrul Energiei, Anton Anton. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare