Au crescut costurile totale pentru o oră de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au crescut costurile totale pentru o oră de muncă

Costurile totale pentru o oră de muncă în România au sporit în trimestrul al doilea, în medie cu 11,7% faţă de perioada similară din 2008, potrivit datelor Eurostat. Astfel, România ocupă al doilea loc în ceea ce priveşte ritmul de creştere din Uniunea Europeană.

În intervalul aprilie - iunie creşterea costurilor pentru o oră de muncă în România a scăzut cu 6,9 puncte procentuale faţă de avansul înregistrat în primele trei luni ale acestui an.

Costuri mai mari în industrie şi în construcţii

Pe ramuri de activitate, costurile orare cu salariile şi cu celelalte cheltuieli non-salariale s-au majorat în industrie cu 13,4% pe an, iar în construcţii cu 10,4% pe an. În acelaşi timp, în sectorul serviciilor s-a raportat o creştere anuală de 10,6%. La nivelul Uniunii Europene, Eurostat a estimat pentru trimestrul al doilea o creştere, în termeni nominali, cu 3,7% a costului cu forţa de muncă, în timp ce în zona euro, avansul a fost de 4%. Dintre statele comunitare, Bulgaria a avut cel mai mare avans al costurilor cu forţa de muncă în perioada aprilie - iunie 2009, de 15,5%. Pe poziţia a treia, s-a clasat Finlanda, cu un avans al costurilor cu forţa de muncă în trimestrul al doilea de 8,6% faţă de trimestrul similar din 2008. Totuşi, datele nu sunt însă ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă