ASF: Sectorul asigurărilor va fi supus unui test de stres, iar bilanţurile firmelor vor fi evaluate independent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană, Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au agreat elementele cheie pentru evaluarea de către organisme independente a sectorului de asigurări din România, care va include o analiză de bilanţ şi un test de stres.

„Exerciţiul vine în urma misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene, care s-a desfăşurat în Bucureşti în luna iunie (MEMO/14/420), şi care a avut loc în contextul celei de-a treia evaluări a aranjamentului stand-by încheiat cu FMI şi a primei evaluări din programul preventiv de balanţă de plăţi încheiat între România şi Uniunea Europeană“, potrivit unui comunicat.

O evaluare a activelor şi pasivelor asigurătorilor, care include nivelul provizioanelor tehnice, aspecte legate de guvernanţă şi teste de stres individuale sunt parte din exerciţiu. Asigurătorii care participă la evaluarea independentă vor reprezenta cel puţin 80% din piaţa din România.

„Testarea la stres sau rezistenţa la şocuri a sectorului de asigurări va fi efectuată folosind standardele stabilite în legislaţia Solvency II şi va oferi un exerciţiu relevant atât pentru asigurători, cât şi pentru supraveghetor, în vederea implementării legislaţiei de la 1 ianuarie 2016“, se mai spune în document.

Testele de stres şi analiza bilanţurilor vin în contextul în care doi dintre cei mai mari asigurători români se află acum în administrare specială, în vreme ce altele au probleme financiare. Mai multe scandaluri au răvăşit în ultimul an sectorul asigurărilor, câteva ajungând chiar în instanţă.

Astra Asigurări – cel mai mare asigurător din România, controlat de către omul de afaceri Dan Adamescu – se află în procedură de redresare financiară. Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 917,3 milioane de lei, potrivit informaţiilor din prospectul pentru emiterea de acţiuni în vederea majorării capitalului. Cifra este cu 100 de milioane de lei mai mare faţă de rezultatul negativ prezentat anterior.

Concomitent, şi Carpatica Asig se află sub administrare specială. Alte probleme au mai fost identificate anterior la Omniasig, Euroins şi EximAsig.

Evaluarea independentă este programată a se încheia până la 30 iunie 2015.

Capitalul social al asigurătorilor se ridica la 3,47 miliarde de lei la finele anului trecut, în creştere cu 16,1% faţă de 2012, iar activele totale au scăzut cu 3,2%, la 18,36 miliarde de lei.

Subscrierile asigurătorilor au scăzut în 2013 cu 1,6%, la 8,12 miliarde de lei, iar rezultatul net al industriei (diferenţa dintre suma profiturilor şi cea a pierderilor) a fost de 1,28 miliarde de lei, de patru ori mai ridicat decât în 2012.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare