ASF a aprobat majorarea capitalului social al Asirom cu 85 de milioane de lei, la 425 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capitalul social al Asirom a ajuns în prezent la 424,9 milioane de lei

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat majorarea capitalului social al liderului pieţei asigurărilor obligatorii RCA din România, Asirom, cu 84,6 milioane lei (18,8 milioane euro), la aproape 425 milioane de lei, efectuată pentru a consolida capacitatea financiară a companiei, a anunţat miercuri instituţia.

În luna august a anului trecut, acţionarii Asirom, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), au aprobat o infuzie totală de capital de aproape 170 milioane de lei, printr-o majorare de capital la care acţiunile sunt vândute la un preţ dublu faţă de cel nominal, incluzând şi o primă de emisiune.

Înştiinţarea privind aprobarea majorării de capital a venit la o zi după ce ASF a anunţat că a amendat Asirom cu 200.000 de lei, în urma descoperirii unor nereguli la un control asupra modului în care au fost soluţionate dosarele de daună.

Capitalul social al Asirom a ajuns în prezent la 424,9 milioane lei, măsura ”având ca efect consolidarea capacităţii financiare a societăţii”.

În luna octombrie a anului trecut, acţionarii companiei au anunţat încheierea perioadei de subscriere a titlurilor noi emise şi vărsării aporturilor în numerar.

În urma operaţiunii, Vienna Insurance Group (Austria) are în acţionariat o cotă de 86,4467%, LVP Holding (Austria) -13,2%, iar un număr de 811 persoane fizice şi juridice - 0,353%, potrivit Profit.ro.

ASF a efectuat la Asirom un control inopinat între 5 septembrie şi 17 noiembrie 2016. Decizia a fost luată după o creştere accelerată, în prima jumătate a anului trecut, a reclamaţiilor privind întârzieri la plata daunelor. Tematica controlului a vizat modul în care societatea a instrumentat/soluţionat dosarele de daună pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă şi CASCO auto.

Autoritatea a descoperit, în cadrul controlului, că aproape 9.000 de dosare din cele peste 22.000 gestionate de Asirom în perioada analizată (ianuarie 2015-iulie 2016) înregistrau întârzieri la plată, potrivit Profit.ro. Mai mult, în 2014 şi 2015, rezervele de daună au fost subevaluate cu circa 15 milioane de lei. Una dintre principalele cauze ale acestei probleme a fost că Asirom nu includea în rezerve şi cheltuielile cu gestionarea dosarelor de daună.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea