ArcelorMittal reporneşte o uzină în Belgia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare producător mondial de oţel, ArcelorMittal, va reporni uzina pe care o deţine în Gent, Belgia, la mijlocul lunii august, ca urmare a faptului că stocurile se micşorează, iar cererea începe să-şi revină, relatează Reuters.

Oficialii companiei siderurgice avertizează, însă, că redeschiderea fabricii din Gent, care a fost închisă în aprilie în urma prăbuşirii cererii, nu înseamnă o revenire completă.

Aceştia susţin că piaţa va rămâne în continuare scăzută până la finele anului.

„După cum am anticipat, începem să întrevedem o revenire, datorită stocurilor care se epuizează. Totuşi, este important de subliniat că acest lucru nu înseamnă că vom vedea o revenire la cererea puternică din ultimii ani. Cererea reală va fi scăzută semnificativ în acest an”, a spus Marc Vereecke, şeful uzinei din Gent.

O nouă uzină cocsochimică în România

Ca rezultat al recesiunii, care a prăbuşit cererea globală de oţel, ArcelorMittal a închis multe uzine, însă a susţinut că va redeschide unele dintre ele când piaţa îşi va reveni.

În România, grupul deţine patru combinate, la Galaţi, Roman, Iaşi şi Hunedoara.

La Galaţi, compania a decis închiderea uzinei cocsochmice, cu promisiunea de a construi o altă instalaţie de acest tip până în 2011.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro