ArcelorMittal Galaţi şi-a modernizat Oţelăria cu 8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ArcelorMittal Galaţi a investit 8 milioane de euro la Oţelărie într-un pod rulant ultramodern, în grinzile de susţinere, în echipamentele electrice şi de automatizare aferente, a anunţat, marţi, directorul de comunicare al combinatului, Dorian Dunitrescu.

Potrivit acestuia, noul echipament, furnizat de o firmă spaniolă, are o durată de viaţă estimată la 30 de ani şi o capacitate de 300 tone, faţă de numai 200 tone cât avea cel vechi. Macaraua - cea mai mare din întregul combinat - este acum funcţională şi a primit certificarea ISCIR, după ce a fost testată în situaţii cu sarcini de până la 25% peste capacitatea sa.

Pentru a nu afecta producţia de oţel, lucrările de instalare a noilor grinzi de susţinere - care se vor finaliza la jumătatea lunii iunie - sunt realizate 'pe flux', ceea ce a însemnat măsuri suplimentare de securitate, precum şi o planificare şi o coordonare complexă şi minuţioasă. Componentele de mari dimensiuni au fost instalate prin acoperişul Halei Convertizoarelor, cu ajutorul unei macarale de 750 tone.

La montarea grinzilor s-a folosit sudură aluminotermică, o noutate pentru ArcelorMittal Galaţi, care oferă fiabilitate şi o garanţie prelungită de viaţă.

"În ciuda constrângerilor de natură financiară şi a efectelor crizei, continuăm să investim în fluxul cald de la Galaţi, pentru a-i asigura sustenabilitatea", a declarat directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol