Arbitrul asigurărilor face afaceri cu jucătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa Supravegherii Asigurărilor din România este asociat al ASIROM Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a ţinut sub tăcere relaţiile personale de afaceri cu ASIROM.

Şefa Supravegherii Asigurărilor din România este asociat al ASIROM

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a ţinut sub tăcere relaţiile personale de afaceri cu ASIROM.

Cu toate că ar trebui să vegheze la respectarea regulilor jocului pe piaţa asigurărilor, preşedintele CSA, Angela Toncescu, este asociat al unuia dintre jucătorii de pe piaţă, ASIROM! Mai mult, şefa CSA face şi tranzacţii personale cu firmele asociate cu ASIROM. Anul trecut şi-a vândut BMW-ul X5 către Interagro cu un preţ susceptibil de a fi supraevaluat.

Angela Toncescu, în Asirom Concordia

Preşedintele Consiliului CSA, Angela Toncescu, este acţionar minoritar al "ASIROM - Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative" SA. Pachetul majoritar de acţiuni al acestei companii este deţinut de "Asigurarea Românească - ASIROM" SA, iar un alt asociat este magnatul Ioan Niculae, artizanul afacerii "Tutunul Românesc". Toncescu mai este asociată cu ASIROM şi, implicit, cu Ioan Niculae în alte câteva firme, aspect nemenţionat în declaraţia de avere sau în cea de interese.

De altfel, declaraţia de interese nici nu a fost făcută publică pe site-ul instituţiei. Nu a menţionat în declaraţia de avere publicată pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor că ar fi acţionar în vreo societate comercială, cu atât mai puţin în unele asociate cu ASIROM, companie pe care domnia sa are obligaţia să o supravegheze.

La capitolul declaraţie de avere, Angela Toncescu a "omis" să menţioneze şi ce salariu anual are, în calitate de preşedinte al Consiliului CSA.

Şi-a vândut X5-ul către "Interagro"

Ca un amănunt interesant şi deloc de neglijat, Angela Toncescu a avut, şi ca persoană fizică, relaţii de natură comercială cu firmele din grupul ASIROM. Preşedintele CSA menţionează în declaraţia de avere că a vândut societăţii "Interagro" un autoturism BMW X5 contra sumei de 25.000 de euro. Tranzacţia a fost făcută în 2007, iar autoturismul era fabricat în anul 2000. Însă, dacă ne raportăm la preţurile pieţei second-hand pentru un astfel de autoturism, preţul tranzacţiei este susceptibil de a fi supraevaluat cu 5.000-7.000 de euro.

Răspunsuri prin intermediari

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, "Interagro" SA, firma care a cumpărat autoturismul, deţine acţiuni la "ASIROM - Concordia" şi la alte firme patronate de Ioan Niculae.

Preşedintele Consiliului CSA, Angela Toncescu, a evitat să discute cu reporterii "Adevărul". Directorul de comunicare al CSA, Mirela Antohi, şi-a asumat totuşi rolul de intermediar al discuţiilor. Aceasta ne-a comunicat că "înţelege" de la Angela Toncescu că nu este asociată în nicio societate de asigurare. Certitudinea avea să i se spulbere însă în doar câteva zeci de secunde, astfel că a solicitat un nou răgaz, pentru a se consulta din nou cu Angela Toncescu.

"Într-adevăr, situaţia este exact cum aţi prezentat-o dvs., dar înţeleg că nu încalcă legislaţia în vigoare. Nu există nicio problemă din punct de vedere legal. Doamna Toncescu nu este asociată direct în ASIROM"!

Despre incompatibilitate

Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Capitolul 3, Secţiunea 5, art. 94, alin. (2), lit. d: "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă (...) cu calitatea de membru al unui grup de interese economic".

În acest context, mai trebuie menţionat că CSA este autoritate autonomă de specialitate, înfiinţată în 2001, şi se subordonează Parlamentului.

Omul din umbră, Ioan Niculae

Numele lui Ioan Niculae (foto), 54 de ani, este asociat cu controversata afacere "Tutunul Românesc". În portofoliul său de afaceri se mai află Rafinăria Astra Ploieşti, dar şi ASIROM, Interagro şi multe altele. Se poate spune că fiecare afacere a magnatului a fost cercetată de procurori, însă majoritatea dosarelor nu au fost soluţionate ori s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Cine este Toncescu

În vârstă de 55 de ani, Angela Toncescu (foto) a lucrat, înainte de '89, la ADAS, iar după Revoluţie a ajuns director în cadrul ASIROM şi, mai apoi, în RAI Asigurări. Preşedintele Consiliului CSA s-a ocupat, în paralel, şi de afaceri, majoritatea în asociere cu ASIROM şi Ioan Niculae.