Apicultorii cer aprobarea de urgenţă a Programului Naţional Apicol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România - A.C.A. şi Federaţia Naţională PRO AGRO au cerut Guvernului să publice în regim de urgenţă Hotărârea de Guvern privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru ca apicultorii să poată beneficia de sumele prevăzute şi aprobate de Parlamentul European.

Timpul de aproximativ 1 lună până la data limită la care se poate depune documentaţia aferentă este foarte scurt, având în vedere că în anii anteriori apicultorii aveau 4 luni la dispoziţie pentru a întocmi documentaţia necesară. HG privind aprobarea acestui program apicol ar fi trebuit aprobată marţi, dar Guvernul nu a mai ţinut şedinţa.

„Atragem atenţia că există riscul major ca datorită acestei amânări apicultorii să nu mai poată accesa aceste fonduri, ce reprezintă singura sursă de susţinere a apiculturii, fonduri europene şi naţionale, prin decontarea anumitor cheltuieli efectuate, după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii, dar nu mai târziu de 31 iulie”, au informat aceştia prin intermediului unui comunicat.

Potrivit acestuia, timpul de aproximativ 1 lună până la data limită la care se poate depune documentaţia aferentă este foarte scurt, având în vedere că în anii anteriori apicultorii aveau 4 luni la dispoziţie pentru a întocmi documentaţia necesară.  

„Solicităm autorităţilor statului, implicit Guvernului României şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să facă toate demersurile necesare pentru aprobarea în regim de urgenţă, în următoarea şedinţă de Guvern a Hotărârii privind Programul Naţional Apicol”, au încheiat apicultorii.

Săptămâna trecută, o altă federaţie îşi exprima indignarea faţă de modul în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) tratează problema apiculturii româneşti.

„Deşi Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2017-2019 a fost dezbătut mai bine de 2 ani cu partenerii sociali, până la data de astăzi nu a fost finalizat şi aprobat prin Hotărâre de Guvern”, declarau reprezentanţi ai Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS).

Proiectul de HG privind Programul Naţional Apicol s-a aflat marţi pe ordinea de zi a şedinţei care nu a mai avut loc, necunoscându-se când se va ţine următoarea şi nici dacă pe ordinea de zi a acesteia va fi inclus Programul Apicol.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă