Apartamentele se scumpesc din cauza consumerismului. Evoluţia preţurilor în marile oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumerismul se reflectă în piaţa imobiliară FOTO Mediafax

Anul 2017 a început în forţă cu o scumpire a apartamentelor, atât cele noi, cât şi cele vechi, în luna ianuarie continuând trendul ascendent din ultimii doi ani.

Creşterea preţurilor apartamentelor din ultimii doi ani continuă şi în 2017, în luna ianuarie fiind înregistrată de asemenea o traiectorie ascendentă în toată ţara, atât pentru apartamentele noi, cât şi pentru cele vechi, arată indicele calculat de portalul specializat Imobiliare.ro.

Preţul mediu solicitat la nivel de ţară pentru apartamente (noi şi vechi) a crescut cu 1,3% în ianuarie 2017, de la 1.050 de euro pe metru pătrat util, la finele lui decembrie 2016, până la 1.064 de euro pe metru pătrat. Comparat cu perioada similară din 2016, când preţul pe metru pătrat era de 971 de euro, nivelul actual este cu 9,6% mai ridicat.

Consumerismul se reflectă în piaţa imobiliară

Dr. Radu Zilişteanu, profesor de economie, consideră că anul 2016 a adus o revenire a consumerismului, iar 2017, prin măsurile fiscale luate, probabil va fi tot un an al consumerismului. „Consumerismul se reflectă şi în activitatea de pe piaţa imobiliară, în sensul că şi achiziţia de imobile e o formă de consumerism. Aşa încât s-ar putea să ne aşteptăm anul acesta la nişte creşteri uşoare de preţuri pe piaţa imobiliară şi este posibil să fi început chiar de acum din ianuarie”, a declarat Zilişteanu.

Cumpărarea de locuinţe şi, implicit, scumpirea acestora ar putea fi aşadar influenţată în acest an de eliminarea cotei TVA pentru vânzarea de locuinţe. Programul de guvernare al PSD-ALDE are în plan aplicarea unei cote 0% de TVA pentru vânzarea de locuinţe începând cu 1 martie 2017.

În prezent, se aplică o cotă de 5% de TVA numai pentru vânzarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv TVA. Pentru locuinţele care nu se încadrează în această categorie se utilizează cota standard de TVA de 20%.

Creşteri în toate oraşele mari

În clasamentul scumpirilor la 12 luni, Capitala ocupă acum prima poziţie, în urma realinierii preţurilor pe parcursul lui ianuarie, surclasând Cluj-Napoca şi Timişoara.

În ianuarie comparativ cu decembrie 2016, în Bucureşti, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 1,4%, până la 1.064 de euro pe metru pătrat, tendinţa de creştere fiind susţinută exclusiv aproape de apartamentele vechi. În mod interesant, Clujul a înregistrat în ianuarie una dintre cele mai temperate creşteri dintre marile oraşe, doar 0,8%, până la 1.257 de euro/mp. În Braşov, Imobiliare.ro relevă un avans de 2,2% în cea de-a doua lună de iarnă, la 920 de euro/mp. În Constanţa, apartamentele s-au scumpit cu 1,6% la 989 de euro/mp, în Iaşi preţurile au crescut per ansamblu, cu 3,6% în ianuarie, la 885 de euro/mp, iar în Timişoara scumpirea a fost de 0,3%, la 1.030 de euro/mp.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie