APAPS a recuperat debite de circa 7,8 milioane dolari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea pentru Privatizare a recuperat pana in prezent prin executarea silita a debitorilor sume care depasesc 250 de miliarde de lei (circa 7,8 milioane dolari), departamentul juridic din cadrul

Autoritatea pentru Privatizare a recuperat pana in prezent prin executarea silita a debitorilor sume care depasesc 250 de miliarde de lei (circa 7,8 milioane dolari), departamentul juridic din cadrul institutiei avand in lucru un numar de 3.330 de dosare aflate in diferite faze. Cele 3.330 de dosare de executare silita au la baza hotarari judecatoresti definitive, prin care instantele au obligat debitorii la plata catre APAPS a sumelor datorate, informeaza un comunicat al Autoritatii. Din totalul acestora, 2.150 de dosare au fost legalizate si investite cu formula executorie. Astfel, un numar de 1.680 de hotarari au fost puse in aplicare prin formularea de cereri de executare silita asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorilor sau prin cereri de poprire asupra contului bancar al acestora. Alte 470 de hotarari urmeaza sa fie puse in executare. De asemenea, conform Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, modificata si completata prin OUG 208/2002, contractele de vanzare-cumparare de actiuni constituie titluri executorii. In cazul in care cumparatorii pachetelor de actiuni nu isi respecta obligatiile privind plata pretului, impotriva lor se declanseaza procedura de executare silita, fara a mai fi necesare chemarea in judecata si obtinerea unei hotarari judecatoresti de obligare la plata a acestora.