ANPC: Clienții care au de recuperat bani de la Raiffeisen să ceară banii înapoi. Pot fi și moștenitorii

0
Publicat:

ANPC recomandă consumatorilor persoane fizice să recupereze sumele calculate greșit de Raiffeisen Bank, pentru dobânzile unor credite din perioada 2006-2009, precizând că cererile pot fi depuse și de moștenitori

Clienții care au plătit dobânzi mai mari pentru credite trebuie să ceară Raiffeisen banii înapoi

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă beneficiarilor - foști și actuali clienți ai Raiffeisen Bank S.A, cu credite încheiate în LEI/EUR/USD, în perioada 2006-2009, aflate în derulare la data de 20.10.2017, momentul emiterii Ordinului de Președinte ANPC, prin care s-a dispus restituirea sumelor reclaculate, în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi – să se prezinte la unitățile băncii, pentru recuperarea sumelor cuvenite potrivit Ordinului amintit, ținând cont de faptul că Raiffeisen Bank are obligația restituirii acestor sume.

În urma unei acțiuni de control, echipele de comisari ANPC au constatat că operatorul economic Raiffeisen Bank a calculat dobânzile creditelor în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009, într-un mod eronat, ceea ce a dus la încasarea unor sume fără temei legal, de la debitori.

Ca atare, ANPC a sancționat banca și a dispus restituirea de către aceasta a sumelor încasate în plus, măsură consfințită și de sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde aceasta fusese constestată de operatorul economic, prin care

În situația descrisă, s-au aflat 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank, în perioada menționată, urmând a fi rambursate peste 19 milioane de euro consumatorilor afectați.

„Până în acest moment, din calculul sumelor recuperate a rezultat că a fost achitat un procent estimat la 92% din totalul sumelor aferente acestui Ordin, banca argumetând că diferența de 8% a rezultat din existența unor contracte de credit pentru care titularii nu s-au prezentat la bancă.

De aceea, ANPC recomandă consumatorilor persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, să se prezinte la oricare dintre sucursalele Raiffeisen Bank din țară pentru a intra în posesia sumelor de rambursat, indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc”, a informat ANPC.

Marți, 1 noiembrie 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a informat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr. 837/20.10.2017, emis de către președintele ANPC.

Având în vedere pronunțarea sentinței definitive și motivarea acesteia, în dosarul 8763/2/2017, operatorul economic urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009. Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă ”în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă.

Împrumutații trebuie să se adreseze băncii

Indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare.

Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze băncii.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă