Angajatorii sunt obligaţi să treacă zilierii într-un registru special, din data de 25 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, disponibil prin aplicaţia „Inspecţia Muncii”, devine obligatoriu din data de 25 iulie, anunţă Ministerul Muncii.

Aşadar, persoanele care utilizează zilieri pentru diferite activităţi cu caracter temporar vor fi obligate, începând de sâmbătă, 25 iulie 2020, să renunţe la registrele clasice şi să înregistreze activitatea prestată de lucrători în registrul electronic.

Ordinul semnat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, privind metodologia de întocmire şi transmitere a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor a fost publicat în Monitorul Oficial şi stabileşte ca instrument de lucru pentru angajatorii care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfăşoară, aplicaţia mobilă denumită „Inspectia Muncii”.

„Digitalizarea la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale este, încă de la începutul mandatului meu, unul dintre cele mai importante obiective. De mâine devine funcţională, după ce am pus la punct ultimele detalii, aplicaţia Inspecţia Muncii care include Registrul electronic de evidenţă a zilierilor. A trebuit să ajungem până în anul 2020 ca să renunţăm, în sfârşit, la caietele de hârtie în care angajatorii notau activitatea lucrătorilor zilieri şi pe care apoi trebuiau să le fotocopieze şi să le ducă la inspectoratele teritoriale de muncă. De mâine trecem într-o nouă etapă: persoanele care lucrează cu zilieri vor ţine evidenţa lor, precum şi a timpului de lucru efectuat, printr-o aplicaţie care poate fi accesată de pe telefon mobil sau tabletă, iar datele introduse se vor transmite tot în format digital către inspectoratele teritoriale de muncă”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Aplicaţia „Inspecţia Muncii” este pusă la dispoziţie gratuit şi este disponibilă, în funcţie de sistemul de operare al dispozitivului mobil, prin accesarea aplicaţiilor PlayStore sau AppStore.

Toate informaţiile necesare unui utilizator al aplicaţiei mobile „Inspectia Muncii” se vor putea obţine accesând site-ul Inspecţiei Muncii, unde sunt disponibile Manualul de utilizare, precum şi Termenii şi Condiţiile de utilizare a aplicaţiei.

„Inspecţia Muncii” este o aplicaţie modernă, uşor de utilizat, care vine în sprijinul angajatorilor şi reprezintă singura modalitate legală de înregistrare a activităţilor prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât şi al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecţia legii.

Pentru înfiinţarea Registrului, beneficiarii de lucrări care apelează la zilieri trebuie să obţină numele de utilizator şi parola de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) în a cărui rază teritorială îşi au sediul, documentele necesare în acest scop putând fi transmise tot prin email. Utilizatorul care obţine parola de acces poate să autorizeze mai multe numere de telefon din care să se poată lucra în aplicaţie.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat