Angajatori au mărit salariile brute, deşi ordonanţa privind transferul contribuţiilor nu a fost adoptată în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două treimi dintre angajatorii români au majorat salariile cu circa 20%, astfel încât angajaţii lor să poată suporta transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. Măsura a fost aplicată, deşi OUG 79/2017 pentru modificarea şi completarea Codul fiscalui se află încă în Parlament, o formă finală a legii nefiind adoptată până în prezent.

Aproximativ şapte din zece (68%) angajatori români au majorat salariile brute ale angajaţilor pe contractele de muncă pentru a acoperi transferul de contribuţii de la angajator la angajat, iar tendinţa se menţine şi în 2019, arată rezultatele unui sondaj realizat de Adecco Research, divizia de cercetare a companiei de servicii HR, Adecco România.

În acelaşi timp, 21% dintre angajatori au optat pentru varianta menţinerii salariilor brute la nivelul din 2017 şi au acordat indemnizaţii sau bonusuri de compensare, astfel încât veniturile nete ale angajaţilor să nu scadă.

”O mare parte a companiilor-client Adecco România, au folosit în primele luni din anul 2018 o variantă de salarizare care presupunea oferirea salariului brut din 2017, plus un bonus sau o indemnizaţie de compensare, însă au renunţat treptat la această metodă. Nevoia de a reţine şi de a motiva angajaţii, dar şi problemele generate de birocraţia excesivă, îi determină pe tot mai mulţi angajatori să renunţe la aceste indemnizaţii de compensare în 2019. Anul viitor, 20% dintre angajatorii care nu au efectuat încă transferul contribuţiilor pe contractele de muncă în 2018, susţin că vor face acest lucru, potrivit rezultatelor sondajului Adecco Research”, declară Florin Godean, Country Manager, Adecco România.

Într-adevăr, datele sondajului Adecco Research arată că majoritatea angajatorilor, clienţi ai Adecco (68% dintre respondenţi), au spus că, în anul 2019 vor menţine aceeaşi variantă de salarizare ca în 2018 (când un procent similar au efectuat transferul de contribuţii pe contractele de muncă), iar 20% au răspuns că vor transfera contribuţiile integral pe contractele de muncă. 

Context OUG 79/2017 privind transferul contribuţiilor

Guvernul României a adoptat un set de modificări fiscale cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2018, prin care contribuţiile sociale au trecut din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, iar cotele obligatorii cumulate au scăzut de la 39,25% la 37,25%. De asemenea, impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%.

Noile prevederi legislative au fost reglementate prin OUG 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Ordonanţa se află încă în Parlament, o formă finală a legii nefiind adoptată până în prezent. Pentru a menţine acelaşi nivel net al salariilor angajaţilor, ca urmare a transferului de contribuţii de la 1 ianuarie 2018, angajatorii ar fi trebuit să majoreze salariile brute ale angajaţilor cu circa 20%.

Adecco România este unul dintre cei mai mari jucători din domeniul resurselor umane, cu o cotă de piaţă de aproximativ 25% şi cu o cifră de afaceri de 87.5 de milioane de euro, în 2017.  Adecco România gestionează peste 7,000 de persoane angajate temporar, are o bază de date cu peste 600,000 de candidaţi şi deserveşte anual peste 900 de clienţi. Echipa Adecco numără în România mai mult de 230 de persoane, iar serviciile oferite au o plajă foarte largă, de la recrutare şi selecţie, la outsourcing, recrutare în masă, dar şi outplacement şi training.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică