Angajaţii TVR cer ajutorul Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii TVR cer ajutorul Parlamentului

Pentru că au fost ignoraţi de conducerea postului public, 22 de jurnalişti au trimis un memoriu către Comisiile de Cultură din Senat şi din Camera Deputaţilor. Jurnaliştii cer Comisiilor de Cultură schimbarea Mădălinei Rădulescu, director interimar al Ştirilor TVR, numită, în urmă cu aproape doi ani, de către Alexandru Sassu, preşedinte TVR.

Citiţi şi:


Din cauza lipsei de reacţie a  preşedintelui TVR, jurnaliştii au trimis, la jumătatea acestei săptămâni, memoriul către Comisiile de Cultură din Senat şi din Camera Deputaţilor, în speranţa că vor primi un răspuns din partea acestora.    

La începutul lunii iulie a acestui an, 22 de jurnalişti ai Direcţiei Ştiri din TVR au trimis un apel către conducerea postului public, prin care solicitau organizarea unui concurs pentru funcţia de director al Ştirilor TVR.

Angajaţii s-au arătat nemulţumiţi faţă de deciziile Mădălinei Rădulescu, numită de Alexandru Sassu, în urmă cu aproape doi ani în funcţia de director interimar al Ştirilor.

Liviu Dragnea nu trebuia invitat în emisiune

Una dintre atitudinile criticate a fost invitarea, la rubrica „Tema Zilei“, a senatorului PSD Liviu Dragnea, cu o zi înaintea alegerilor europarlamentare, pentru a discuta despre „fricţiunile dintre partidele din Coaliţia de guvernare“. Dragnea a fost unicul invitat al „dezbaterii“ în care acesta a nominalizat mai mulţi membri ai PD-L, fără ca aceştia să se poată apăra.

Această decizie a fost sancţionată şi de Cosiliul Naţional al Audiovizualului. În ciuda acestor derapaje, Alexandru Sassu a rămas mut şi surd la solicitările jurnaliştilor. Trebuie precizat însă că la la puţin timp după ce apelul a fost lansat, în luna iulie, Sassu a convocat, pentru prima dată în doi ani, întreaga redacţie ştiri din TVR într-o şedinţă.

În cadrul acesteia, preşedintele a discutat despre unele dintre problemele semnalate de jurnalişti. Tot atunci, el le-a explicat că nu poate organiza un concurs pentru funcţia de director al Ştirilor, pe motiv că postul public este încă în proces cu fostul director al Ştirilor, Rodica Culcer. 

Memoriul „rătăcit“

Apelul a fost trimis şi Consiliului de Administraţie prin Registratură. Deşi au trecut 30 de zile, termenul la care trebuiau să primească un răspuns, documentul s-a rătăcit.

„Din păcate apelul nu a ajuns la noi, ci doar la preşedintele - director general, astfel încât în ultima şedinţă de acum două sau trei săptămâni nu s-a putut discuta în mod oficial memoriul pe care ei l-au trimis“, a declarat pentru „Adevărul“ Marian Voicu, membru în Consiliul de Administraţie al TVR.

La rândul ei, Anne Jugănaru, un alt membru al Consiliului de Administraţie, declară: „documentul nu a fost înaintat către Consiliul de Administraţie pentru că eu nu am primit în mapă aşa ceva“.

Surse din interiorul instituţiei spun că există suspiciunea că documentul a fost făcut pierdut în mod intenţionat. Contactat în repetate rânduri în ultmele săptămâni, atât prin biroul de presă cât şi direct, Alexandru Sassu nu a dat niciun răspuns întrebărilor noastre.

Argumentele angajaţilor TVR

Invitarea senatorului PSD Liviu Dragnea în preziua alegerilor europarlamentare la o dezbatere privind „fricţiunile dintre partidele din Coaliţia de guvernare“, a fost sancţionată şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi ulterior de Comisia de Etică din TVR.

„Directoarea interimară, Mădălina Rădulescu, a prezentat oamenilor din redacţie ca pe o posibilă viitoare colegă pe Simona Pătruleasca, cu o imagine publică şi un bagaj profesional în afara profilului cerut unui prezentator de ştiri la o televiziune naţională.“

„Nu se mai lucrează, în general, decât la limită. Aproape că nu mai există reportaje de autor sau anchete.“

„Vă reamintim că lipsa de audienţă a fost motivul invocat în urmă cu aproape doi ani pentru reorganizarea Direcţiei Ştiri şi schimbarea directorului de atunci (n.r. – Rodica Culcer) cu doamna Mădălina Rădulescu. În condiţiile în care audienţa Telejurnalului a contiuat să scadă dramatic, perpetuarea acestui interimat nu poate fi justificată decât prin interese extraprofesionale, în care nu vrem să fim implicaţi.“

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”