Angajaţii Poştei Române, gata să intre în grevă spontană, din cauza salariilor şi a condiţiilor de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproape 25.000 de angajaţi ai Poştei Române, companie controlată de stat prin Ministerul Comunicaţiilor, ar putea înceta în mod spontan lucrul, în viitorul apropiat, din cauza salariilor mici şi a faptului că 4.000 dintre ei nu pot să-şi ia concediu, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC), Ionel Oţelea.

UPDATE Poşta Română a transmis către sindicat lista cu funcţiile care vor fi restructurate; lista nu conţine niciun nume de angajat

Poşta Română a transmis către sindicat o listă cu funcţiile care vor fi restructurate, urmând a se stabili ulterior şi angajaţii care vor fi vizaţi de măsura de reducere a personalului, a declarat ministrul interimar al Comunicaţiilor şi şeful Cancelariei premierului, Dragoş Tudorache, referitor la un plan de reducere a 190 de posturi administrative şi de conducere.

Preşedintele FSPC susţine, totuşi, recentul plan de concediere a unor angajaţi din zona administrativă şi de conducere.

Gradul de nemulţumire al angajaţilor Poştei Române este foarte mare din cauza unui salariu mediu lunar brut de circa 1.400 de lei pentru mai mult de 60% din personal şi a faptului ca 4.000 de angajaţi nu pot să intre în concediu pentru că sunt angajaţi unici în localităţile unde activează, a subliniat sindicalistul, citat de News.ro.

„Nouă, ca sindicat, ne-ar fi extrem de greu să organizăm o grevă generală în mod legal. Însă, în mod spontan, angajaţii Poştei ar putea declanşa un conflict major, la nivel naţional”, a spus Oţelea.

În prezent, există un plan care prevede concedierea a circa 190 de angajaţi din personalul administrativ şi de conducere, dar Oţelea consideră că ideea acestui plan este bună. „Personalul operativ a fost, până acum, redus mai mult decât cel administrativ şi de conducere, aşa că sunt de acord cu ideea reorganizării pe această zonă. Bineînţeles, trebuie analizat cu atenţie câţi oameni trebuie concediaţi şi de unde”, a afirmat Oţelea. Până acum, sindicatul nu a fost notificat încă, în mod oficial, în legătură cu acest plan de restructurare.

Sindicatul are în vedere declanşarea de proteste în luna septembrie, dacă Ministerul Comunicaţiilor nu le acceptă cel puţin două revendicări. Prima este legată de situaţia delicată a celor 4.000 de angajaţi care sunt angajaţi unici în localităţile unde activează şi care nu-şi pot lua concediu. „Poştaşii sunt obligaţi să ofere serviciu universal, aşa că legea nu permite, deocamdată, celor 4.000 de lucrători, să intre în concediu pentru că nu pot desemna un înlocuitor”, a menţionat liderul sindical.

O a doua revendicare este legată de creşterea cu 200 de lei a salariului mediu lunar brut, care este de circa 1.400 de lei pentru mai mult de 60% dintre angajaţii Poştei Române.

Poşta Română estimează un profit brut de patru milioane de lei, în acest an, de aproape cinci ori mai mic faţă de cel realizat anul trecut, pe fondul creşterii veniturilor cu 6,6%, compania programând investiţii de 65,3 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Guvern în luna iulie. Societatea estimează că va avea 26.370 de salariaţi, la sfârşitul anului 2016. Potrivit raportului financiar depus la Ministerul Finanţelor, anul trecut numărul angajaţilor era mai mic de 25.000.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța