ANCOM propune scăderea cu 44% a tarifelor dintre operatori pentru portarea numerelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANCOM lansează astăzi în consultare publică propunerea de a scădea tarifele pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat.

Ţinând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel naţional în ultimii ani şi de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro.

Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piaţă oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Metodologia de calcul al tarifelor de gros

Nivelul maxim al tarifelor de portare a fost stabilit de ANCOM prin metoda analizei comparative de tip benchmark, pe baza informaţiilor colectate de la 25 din cele 37 de ţări membre ale Grupului Reglementatorilor Independenţi. Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM în anul 2010, tot pe baza unei analize comparative de tip benchmark.

Tariful de gros de portare a numerelor fixe

Tariful propus de 4,4 euro pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locaţie şi a numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile, a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania şi Turcia, ponderate cu populaţia.

Tariful de gros de portare a numerelor mobile                                                          

Tariful propus de 1,9 euro pentru portarea numerelor nongeografice pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie  a tarifelor de portare la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Portugalia, Serbia, Slovacia şi Turcia, ponderate cu populaţia. 

Portabilitatea numerelor şi tariful de gros pentru portare

Portabilitatea numerelor oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului la schimbarea furnizorului de servicii de comunicaţii electronice. ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr folosit în România, chiar dacă a fost portat.

Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activităţile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaţionale şi administrative, precum şi de actualizarea bazelor de date locale utilizate şi a bazei de date centralizate. 

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi