Anastasiu: Companiile sunt cu „apa ridicată la nivelul nasului”. Este necesară o intervenţie puternică a statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România), Dragoş Anastasiu, membru al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, a declarat, marţi, că a solicitat la întâlnirea cu premierul Florin Cîţu alocarea fondurilor necesare pentru implementarea măsurilor de ajutor pentru firmele afectate de pandemia de COVID-19, menţionând că sunt întârzieri la plăţi.

Potrivit acestuia, companiile sunt cu „apa ridicată la nivelul nasului” şi este necesară o intervenţie puternică a statului.

„Am avut o discuţie legată şi de măsurile de ajutor şi principalul lucru pe care ni-l dorim este să se implementeze mai repede, să existe Măsura 2, Măsura 3, măsura pentru HORECA, măsura pentru cei care sunt clienţi în mall-uri. Sunt nişte probleme la implementare şi la bugetare şi am solicitat să se aloce sumele respective, pentru că, în general, companiile sunt cu apa ridicată la nivelul nasului şi aici este necesară o intervenţie destul de puternică a statului, în sensul implementării. Şi am avut o discuţie legată şi de munca flexibilă, care a beneficiat de o OUG bună anul trecut, dar legea adoptată în Parlament a făcut ca ea să fie valabilă doar trei zile şi vrem să ne întoarcem la prevederile ordonanţei pentru că avem nevoie de o mai mare flexibilizare a muncii decât avem cu legea actuală”, a afirmat Anastasiu, după întâlnirea prim-ministrului Florin Cîţu cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

El a menţionat că sunt probleme legate de bugetare, dar şi pentru că nu există personal suficient în ministere care să proceseze toate solicitările.

„La Măsura 2, unde avem 18.000 de firme, doar vreo 3.000 - 4.000 au primit banii şi celelalte în continuare aşteaptă şi se uită în fiecare zi la cont pentru a vedea dacă intră banii. E o problemă şi de bugetare, e o problemă şi de forţa de muncă din interiorul ministerelor care să proceseze toate dosarele. Alte măsuri care au fost cerute sunt încă în gândire şi aici vrem să se întâmple lucrurile cât mai repede”, a transmis Dragoş Anastasiu.

Dragoş Roşca, preşedintele Romanian Business Leaders, a precizat, la rândul său, că a cerut continuarea măsurilor „de acompaniament” care funcţionează în prezent.

„Nu am discutat despre şomaj. (...) România are un şomaj foarte mic la nivelul UE, este vorba de un şomaj care se situează la 5% din forţa de muncă, iar în perioada pandemiei nu a crescut foarte mult, a fost acoperit de măsurile de suport din partea Guvernului la momentul respectiv, atât cât priveşte şomajul tehnic, cât şi în prezent măsurile de acompaniament pentru timpul de muncă temporar. Acele sectoare care au fost afectate, precum HORECA, au fost susţinute într-o măsură importantă prin aceste măsuri de acompaniament. Nu am cerut în plus, am cerut ca măsurile care sunt în prezent să continue, să putem asigura angajaţilor posibilitatea de a lucra timp de muncă parţial, acolo unde sunt sectoare afectate de pandemie”, a adăugat Roşca.

Discuţiile cu premierul Florin Cîţu au vizat bugetul de stat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Noi am spus că ne dorim un buget echilibrat, care să pună investiţiile pe primul loc. Ştim că vrem multe, dar resursele sunt limitate şi noi ca mediu de afaceri spunem că economia trebuie să repornească, să meargă înainte. Noi ne-am oferit să participăm la ideile de la elaborarea bugetului, nu ne dorim să primim un buget gata făcut, ci să fim prezenţi la elaborarea sa. Am discutat de PNRR şi aici ne-am arătat disponibilitatea de a veni în ajutorul proiectelor pe care statul le propune şi ne-am dorit foarte mult şi ne dorim mărirea ponderii proiectelor private în toată această sumă. Am avut şi o discuţie legată de debirocratizare”, a precizat Dragoş Anastasiu.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid