ANALIZĂ Diferenţa medie dintre salariile bărbaţilor şi ale femeilor din România este de 5%, sub media UE. Vârsta, criteriu de discriminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România înregistrează un decalaj de 5% raportat la diferenţele salariale medii între bărbaţi şi femei, fiind mult sub pragul înregistrat la nivel european, potrivit unei analize Smartree. Pe de altă parte, unul dintre elementele discriminatorii în procesele de recrutare la nivel local este vârsta, fapt pentru care procentul angajaţilor de peste 55 de ani este de doar 40%, spre deosebire de 55% la nivelul Uniunii Europene.

Cu toate că în ultimii ani companiile au abordat treptat politici organizaţionale menite să elimine diferenţele de remuneraţie, acordând şanse egale bărbaţilor şi femeilor la locul de muncă, la nivel salarial se pot observa, încă, decalaje considerabile pe acest criteriu. Totuşi, dacă la nivelul Uniunii Europene decalajul salarial mediu între femei şi bărbaţi este de 16,3%, în România acest procent se situează la doar 5%. 

„Constatăm că din ce în ce mai mulţi angajatori din România sunt obiectivi în ceea ce priveşte diferenţele salariale, mizând pe profesionalism şi respectarea unor principii etice. Tendinţa este susţinută în acest context şi de noua generaţie de angajaţi, care îşi negociază contractul de muncă după alte principii decât predecesorii lor. Aşadar, diferenţele salariale tind să fie mai mici sau aproape inexistente în cazul tinerilor de până în 35 de ani, precum şi al celor nou intraţi în câmpul muncii”, a declarat Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree. 

Pe de altă parte, conform analizei Smartree, România este una dintre puţinele ţări din UE în care rata de angajare a femeilor a scăzut uşor începând cu anii 2000, stabilizându-se în jurul procentului de 58%, comparativ cu procentul de 75% angajaţi bărbaţi, în creştere în ultimii 5 ani. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene s-a observat un decalaj redus al ratelor ocupării forţei de muncă dintre bărbaţi şi femei, ce rezultă din creşterea numărului locurilor de muncă ocupate de femei. Analiza realizată de Smartree se bazează pe datele oficiale publicate de Eurostat.

De asemenea, cu toate că în ultima vreme femeile sunt mult mai vizibile pe plan profesional, de la mediul antreprenorial, până la top managementul marilor corporaţii, bărbaţii sunt în continuare mai des promovaţi decât femeile şi, prin urmare, mai bine remuneraţi. La nivelul statelor din Uniunea Europeană, mai puţin de 6% dintre directorii generali executivi sunt femei. Unul dintre domeniile în care femeile sunt cel mai puţin implicate în funcţii de conducere, procentajul fiind considerabil în favoarea bărbaţilor, este mediul politic.

Vârsta, criteriu de discriminare în procesul de recrutare

La nivel local, vârsta se află pe primele locuri în topul criteriilor de eliminare în procesul de recrutare, procentul angajaţilor români de peste 55 de ani se menţine la 40%, mult mai mic decât media Uniunii Europene de 55%. Acest fapt demonstrează, în continuare, o reticenţă din partea companiilor de a angaja persoane de vârsta a doua.

„Există încă angajatori subiectivi pe plan local, care includ în procesele de recrutare elemente discriminatorii, cum ar fi vârsta, anumite grade de handicap, etnia şi, eventual, în anumite părţi ale ţării, naţionalitatea. Astfel, unele companii resping din start candidaţii trecuţi de o anumită vârstă, fără a le acorda şansa de a stabili cel puţin un interviu. Pe de altă parte, anumite elemente, precum orientarea sexuală sau rasa, nu sunt încă ţinta discriminării pe piaţa muncii din România. Estimările pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte populaţia României, tot mai îmbătrânită şi în continuă scădere, vor determina companiile ce activează la nivel local să îşi îndrepte atenţia şi către anumite categorii care în momentul de faţă sunt defavorizate”, menţionează Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model