ANAF verifică apartamentele românilor. Reacţia Fiscului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiscul ia în calcul să verifice proprietarii de locuinţe, în cadrul măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, în special pentru a depista eventualele venituri nedeclarate. În replică, ANAF susţine că nu are în prezent în derulare astfel de acţiuni de verificare.

UPDATE 18.45 ANAF a trimis un comunicat de presă în care face precizări „cu privire la posibilele acţiuni de control demarate de ANAF în perioada următoare”, spunând că în prezent nu are în derulare astfel de acţiuni de verificare.

„Referitor la articolele apărute în spaţiul public, cu privire la posibilele acţiuni de control demarate de ANAF în perioada următoare, este important să facem următoarele precizări: 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are în prezent în derulare astfel de acţiuni de verificare. Pentru combaterea evaziunii fiscale, ANAF dispune de o gamă largă de instrumente, astfel cum sunt definite de Codul de procedură fiscală. Precizăm că toate verificările ANAF se realizează în baza analizelor de risc, care pun în evidenţă riscurile de neconformare la declarare şi plată”, transmite Fiscul.


Procedural, verificările ar putea demara în urma discuţiilor cu  administratorii de bloc în blocurile mai mari, în special în zonele considerate sensibile, ulterior fiind notificaţi şi proprietarii asupra controalelor şi sancţiunilor ce pot fi aplicate, au declarat pentru „Adevărul” surse avizate.

Obligativitatea proprietarilor de apartamente sau case supuse închirierii de a declara Fiscului veniturile obţinute a fost mutată în Declaraţia Unică.

Pe de altă parte, cei care obţin venituri din chirii trebuie să încheie un contract între ei şi chiriaşi, pe care trebuie să-l depună la ANAF în maxim 30 de zile de la semnarea contractului. 

În cazul în care veniturile obţinute din chirii nu au fost declarate, în urma unei inspecţii fiscale ANAF, proprietarul va trebui să plătească impozitul şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate datorate, dobânzile şi penalităţile de nedeclarare, potrivit informaţiilor ANAF.

Ultimele date oficiale, publicate în luna mai 2019 în „Strategia Naţională a Locuirii”, arată că 98% dintre locuinţele din România sunt în proprietate personală. 

„Cifra oficială pentru locuinţele închiriate este de 3% din fondul imobiliar total; totuşi, estimările neoficiale situează cifra la 7-15% la nivel naţional şi 15-20% în oraşele mai mari precum Bucureşti şi Cluj. Cele mai multe tranzacţii de închiriere au loc informal. Chiar dacă un contract este înregistrat, de multe ori chiria stipulată în contractul de închiriere este mult mai mică decât cea plătită efectiv de chiriaş proprietarului”, se arată în documentul citat. 

Din luna mai 2018, persoanele care obţin venituri din chirii nu mai trebuie să înregistreze contractele de închiriere la ANAF. Deşi înregistrarea contractelor de închiriere nu mai este obligatorie, le-ar putea aduce o serie de beneficii, subliniază specialiştii avocatoo.ro

  

Prin Hotărarea de Guvern nr. 354/2018 au fost modificate normele de aplicare ale Codului Fiscal şi astfel persoanele care obţin venituri din chirii nu mai trebuie să înregistreze contractele de chirie la ANAF, ci doar să ”depună o declaraţie pe fiecare sursă de realizare a venitului, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului”. 

  

Aşadar, obligaţia de a depune declaraţia unică pentru persoanele fizice trebuie indeplinită în termenul de 30 de zile de la încheierea contractului. 

  

Totuşi, există situaţii în care părţile trebuie să facă dovada că au înregistrat contractul de locaţiune la ANAF (de exemplu, pe site-ul ONRC, atunci când este vorba despre înfiinţarea unei firme, deschiderea unui punct de lucru sau schimbarea sediului social.

  

Mai mult, dacă ai încheiat contractul de închiriere sub semnătură privată (adică nu în faţă unui notar), trebuie să ştii că înregistrarea acestuia la ANAF îi conferă calitatea de titlu executoriu conform art. 1798 din Codul Civil, astfel încât îţi va fi mult mai uşor să recuperezi banii datoraţi în cazul unui chiriaş rău-platnic. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort