Amintiri din „epoca de piatră“ a publicităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prezent, Cristian Burci este managerul grupului International Railway Systems (IRS), specializat în construcţia de vagoane şi material rulant

Graffiti, prima agenţie de publicitate din România postcomunistă, a împlinit 20 de ani. „Forbes România“ rememorează anii de început ai firmei înfiinţate de Cristian Burci.

Cristian Burci a revenit în România din SUA, în mai 1990, împreună cu fraţii Florescu (Radu, Nicholas şi John), care deţineau Centrade, o companie de distribuţie de programe TV. „În acel an, România era o ţară în care, la fiecare pas, exista o oportunitate de afacere", îşi aminteşte Burci. La sfârşitul anului 1990, Cristian Burci şi Radu Florescu au făcut prima afacere în media autohtonă.

Centrade a vândut televiziunii publice drepturile de difuzare a serialului „Dallas", primind la schimb spaţiului publicitar  TV pentru marca de ţigări Kent. Pe atunci, ideea de publicitate nu exista în România. Existau totuşi câţiva oameni tobă de publicitate: şefii multinaţionalelor care se stabiliseră în ţară. Ei căutau români pe care să-i înveţe. Simţind oportunitatea, Cristian Burci se desparte de afacerile Centrade şi de fraţii Florescu.

Începuturile lui Graffiti

În octombrie 1991, împreună cu câţiva prieteni, Burci (pe atunci avea 26 de ani) lansează agenţia Graffiti. A găsit un sediu pe strada Învingătorilor din Bucureşti, într-o vilă veche, cu mobilier vechi şi cu un singur telefon. Apoi, agenţia s-a mutat în Hotel Banat. „Mirosea a mucegai şi avea scări de lemn", îşi aminteşte Peter L. Imre, care pe atunci era consultant de marketing Philip Morris Europe. (Acum este directorul general al Adevărul Holding.) Imre rememorează: „La etajul patru sau cinci, Graffiti închiriase vreo câteva camere. Ţin minte cum Cristi, pe atunci un copil plin de energie, şi regretatul Mihail Cârciog (fondatorul ziarului „Evenimentul zilei" - n. red.) beau whisky şi făceau planuri toată ziua".

Primul client al agenţiei Graffiti a fost linia aeriană Delta Airlines, care s-a rebranduit în România din fostul Pan Am. Bugetul de media (cumpărarea de spaţii publicitare în presă şi TV) a fost de 125.000 de dolari, colosal la acea vreme. Dar primul mare client a fost producătorul de ţigarete Philip Morris, care abia îşi lansa afacerile în România.

Panouri ridicate peste noapte

În primul an de colaborare cu Graffiti, bugetul de publicitate al lui Philip Morris (TV, presă, outdoor, creaţie şi merchandiser) a fost de două milioane de dolari. Graffiti a ridicat în Bucureşti, într-o zi şi-o noapte, o reţea de 60 de panouri pentru marca de ţigarete LM. În Sâmbăta Mare a Paştelui din 1991, Graffiti a urcat primul semn luminos Marlboro din Piaţa Romană, pe acoperişul blocului cu arcade. Muncitorii n-au avut macara şi au tras pe acoperiş fiecare literă cu frânghiile. A fost prima „lumină" (publicitară) în Bucureştiul de după '89, care a dăinuit mai bine de 10 ani. Istoriceşte vorbind, agenţia Graffiti a reprezentat o pepinieră de antreprenori în domeniul publicităţii româneşti.

În numărul 69 al revistei „Forbes România" puteţi citi

- Ce rămâne de făcut. Dacă Europa și Statele Unite ale Americii par că nu ştiu să salveze economia, atunci ce pretenţie să mai avem de la direcţia pe care ar trebui să o adopte România? Totuși, oportunitatea de a profita de criză este prea bună pentru a fi ratată.
- Rişti, şi nu câştigi! Investitorii şi administratorii de fonduri mutuale s-au reorientat. Din cauza pierderilor de pe burse, acţiunile au devenit ca şi inexistente în portofoliile lor.
- Visul unui business românesc. Ce face un român când simte că la el în ţară nu şi-ar putea îndeplini un vis? Alege străinătatea, apoi se întoarce acasă cu un business de câteva milioane de euro.

Vezi pe forbes.ro într-o galerie foto cine au fost miliardarii care au participat la Gala Forbes

Vezi pe forbes.ro partea a II a galeriei foto de la Gala Forbes 500 Miliardari

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate