Amazon nu va mai accepta de anul viitor carduri de credit Visa emise în Marea Britanie, din cauza comisioanelor mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii Amazon pot folosi în continuare carduri de debit Visa, carduri de credit Mastercard şi Amex şi Eurocard, a spus compania într-o notă către clienţii săi.

Amazon.com a anunţat miercuri că va înceta să accepte carduri de credit Visa emise în Regatul Unit, de anul viitor, din cauza taxelor ridicate percepute de procesatorul de plăţi pentru tranzacţii, transmite Reuters.

„Ca urmare a costului ridicat al plăţilor Visa, regretăm că Amazon.co.uk nu va mai accepta carduri de credit Visa emise de Regatul Unit începând cu 19 ianuarie 2022”, a declarat un purtător de cuvânt al Amazon într-un comunicat trimis prin email.

Clienţii Amazon pot folosi în continuare carduri de debit Visa, carduri de credit Mastercard şi Amex şi Eurocard, a spus compania într-o notă către clienţii săi.

Comercianţii au discutat de mult timp cu procesatorii de plăţi cu privire la taxele aplicate tranzacţiilor.

În 2019, o divizie a grupului Kroger a încetat să accepte cardurile de credit Visa, invocând comisioanele excesive.

Visa nu a răspuns imediat la cererea de comentarii din partea Reuters.

Bloomberg News  a scris pentru prima oară despre planul Amazon de a nu mai accepta carduri de credit Visa emise de Marea Britanie.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani