Ajutor nerambursabil de până la 70.000 de euro pentru tinerii fermieri. Când pot depune proiectele şi care sunt condiţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat, miercuri, condiţiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, fermele mici şi pentru cooperare în sectorul agricol şi pomicol, transmit reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM  6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) şi pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).”, transmite sursa citată.

Potrivit MADR, în ceea ce priveşte tinerii fermieri, principalul element de noutate îl reprezintă majorarea sprijinului financiar pe care îl pot obţine începând cu sesiunea din acest an. 

Astfel, finanţarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploataţiile pomicole – faţă de cinci ani cât era anterior) şi poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina AFIR.

Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operaţiuni de condiţionare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, se pot obţine fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil şi este de maxim 15.000 de euro. Condiţiile de finanţare sunt similare cu cele din anii trecuţi, transmit reprezentanţii MADR.

În acelaşi context, sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare şi este 100% nerambursabil. 

„Costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăşi 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat şi corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate şi cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.”, informează sursa citată.

MADR precizează că sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 şi 16.4/ 16/4a va începe în data de 27 august 2021, ora 9.00.

„Toţi cei interesaţi să acceseze fonduri europene prin submăsurile menţionate anterior au la dispoziţie gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în vederea întocmirii documentaţiei pentru depunerea cererilor de finanţare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenţiei, la momentul lansării sesiunii.”, anunţă MADR.

Ghidul poate fi consultat aici

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt