Air France investeşte 500 milioane de euro în zborurile intercontinentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Air France

Compania aeriană Air France lansează proiectul Best&Beyond şi anunţă primele măsuri de reînnoire şi dezvoltare a produselor şi serviciilor dedicate curselor lung-curier. Un total de 500 de milioane de euro vor fi investiţi în schimbarea scaunelor de pe cele patru clase de confort: Economy, Premium Economy, Business şi La Premiere şi în îmbunătăţirea serviciilor la bord şi la sol.

La nivel internaţional, în anul 2012 Air France a transportat pe rutele sale lung-curier peste 15 milioane de pasageri care au generat aproximativ 2/3 din veniturile companiei. Din totalul locurilor disponibile pe zborurile intercontinentale cu plecare din Europa, 13% sunt oferite de Air France-KLM. În aceste condiţii, compania a decis la începutul anului 2013 să lanseze un proiect de investiţii pe trei ani, care va viza exclusiv serviciile şi confortul pasagerilor pe rutele lung-curier.

Acţiunile fac parte din strategia companiei de a urca produsele sale lung-curier spre segmentele superioare prin confort la bord, atenţie sporită din partea personalului Air France, meniu special şi noi posibilităţi de entertainment la bord.

Primele schimbări se vor vedea deja din septembrie când compania va prezenta noile scaune pentru clasa Economy, cu mai mult spaţiu pentru picioare şi implicit confort sporit pentru pasageri, dar şi un sistem de entertainment în zbor îmbunătăţit. Tot până la finele anului compania îşi propune să crească efectivul de personal implicat în activităţi lung-curier la aproximativ 19.000 de persoane. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat