Agenţia RoAid a devenit membră a Reţelei Europene a Practicienilor în domeniul cooperării pentru dezvoltare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia RoAid a devenit membră a Reţelei Europene a Practicienilor în domeniul cooperării pentru dezvoltare, ceea ce-i dă posibilitatea încheierii unor parteneriate cu alte agenţii europene, contribuind la consolidarea relaţiilor în domeniu la nivel european.

În data de 30 mai a.c., Agenţia Română de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid) şi-a manifestat interesul de a deveni membră a Reţelei Europene a Practicienilor în domeniul cooperării pentru dezvoltare, cea mai importantă platformă pentru transferul de expertiză, coordonare şi armonizare a organizaţiilor europene din domeniul cooperării pentru dezvoltare.

După primirea documentaţiei, Comitetul Director al Reţelei, în cadrul reuniunii sale din 20 septembrie, a evaluat favorabil eligibilitatea RoAid. În cadrul Adunării Generale, membrii Reţelei au votat în unanimitate în favoarea admiterii RoAid ca membru. Agenţia din România se va alătura celor 16 membri ai Reţelei, reprezentând 14 ţări ale Uniunii Europene.

Fondată în 2007, Reţeua reuneşte experţi din organizaţiile europene de cooperare pentru dezvoltare şi din cadrul UE, cu scopul de a împărtăşi informaţii, experienţe şi de a crea sinergii pentru armonizarea politicilor europene de dezvoltare şi de a asigura o politică de cooperare eficientă în întreaga lume. 

Prin activităţile sale, Reţeaua contribuie la:

instituirea unui cadru contractual şi financiar simplificat şi viabil pentru proiectele de cooperare pentru dezvoltare ale UE;

consolidarea parteneriatelor între Membri, precum şi cele cu Comisia Europeană, în special în cadrul cooperării delegate;

mobilizarea expertizei publice europene;

construirea de noi relaţii cu alţi actori de dezvoltare pentru a contribui la o arhitectură europeană a cooperării internaţionale mai cuprinzătoare.

Noul statut de membru va reprezenta pentru RoAid o oportunitate de a colabora şi a încheia parteneriate cu alte agenţii europene, contribuind la consolidarea relaţiilor în domeniu la nivel european.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare