Agenţia de turism Thomas Cook, în faliment. Începe repatrierea turiştilor. Printre ei s-ar putea afla şi români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile de ultim moment pentru salvarea Thomas Cook, companie de turism cu o istorie de 178 de ani, au eşuat, iar Autoritatea pentru Aviaţie Civilă (CAA) în Marea Britanie a anunţat că grupul îşi încetează imediat activitatea. Toţi turiştii companiei vor fi repatriaţi în Marea Britanie, relatează BBC. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, printre ei s-ar putea afla şi români.

Eşecul a dus la declanşarea celei mai ample operaţiuni de repatriere de pe timp de pace, prin care peste 150.000 de britanici vor fi aduşi acasă.

Printre turişti s-ar putea afla şi mulţi români, având în vedere preţurile mici pe care le practică această agenţie de turism internaţională.

Thomas Cook nu a răspuns încă solicitării „Adevărul” cu privire la numărul românilor şi la locurile de vacanţă unde aceştia s-ar afla.

Peter Fankhauser, directorul general al Thomas Cook, a declarat însă că prăbuşirea companiei este ”profund regretabilă”.

Fankhauser a transmis scuze ”milioanelor de clienţi şi miilor de angajaţi”.

Eşecul operatorului de turism pune în pericol 22.000 de locuri de muncă, dintre care 9.000 în Marea Britanie.

Secretarul pentru Transporturi, Grant Shapps, a declarat că prăbuşirea companiei ”este o ştire foarte tristă pentru angajaţi şi turişti”.

Shapps a cerut turiştilor ”să fie înţelegători cu angajaţii”, pe fondul ”sarcinii enorme de a aduce oamenii acasă”.

Ministrul a anunţat că guvernul şi CAA au angajat zeci de avioane charter care să transporte clienţii acasă, gratuit.

Operaţiunea de urgenţă, cu nume de cod Operation Matterhorn, are rolul să repatrieze britanicii aflaţi în vacanţă prin intermediul Thomas Cook.

Duminică, avioane goale deja începuseră să zboare către străinătate, pentru ca luni să poată aduce turiştii britanici în ţară.

Thomas Cook, caare este unul dintre cele mai cunoscute branduri de vacanţă din lume, a fost fondată în 1841, în Leicestershire, de către producătorul de dulapuri Thomas Cook.

Toţi clienţii actuali ai companiei, care urmează să revină în Marea Britanie în următoarele două săptămâni, vor fi aduşi în ţară ”cât mai curând posibil” la data la care aceştia trebuie să revină, a anunţat Departamentul pentru Transporturi.

Clienţii vor fi aduşi prin intermediul unor curse speciale sau vor fi programaţi gratuit la o altă companie aeriană.

Cursele vor începe să aibă loc începând de luni, iar detaliile referitoare la fiecare zbor vor fi publicate pe un site dedicat, pe măsură ce vor fi disponibile.

Departamentul a adăugat că ”un număr mic” de pasageri ar putea fi nevoiţi să îşi programeze singuri zborul şi să solicite rambursarea costurilor.

Clienţilor li s-a cerut să nu îşi scurteze vacanţele şi să nu meargă la aeroport fără să verifice site-ul pentru mai multe informaţii despre călătoria de întoarcere.

CAA contactează totodată hotelurile unde sunt cazaţi clienţi ai Thomas Cook, pentru a le informa că guvernul va acoperi costurile pentru cazarea acestora, prin intermediul Air Travel Trust Fund şi programul de Licenţe al Air Travel Organiser.

”Toate rezervările Thomas Cook, inclusiv zborurile şi vacanţele, au fost anulate”, a anunţat CAA într-un comunicat.

”Ştim că încetarea activităţii unei companii cu o istorie atât de lungă va fi foarte neplăcută pentru clienţi şi angajaţi, iar gândurile noastre se îndreaptă către toţi cei afectaţi de aceste ştiri”, a anunţat CAA într-un comunicat.

Tim Johnson, director pentru politici al CAA, a declarat la BBC New că a programat pentru curse charter peste 40 de avioane, care sunt deja pregătite să aducă pasageri acasă. El a cerut clienţilor din Marea Britanie care urmează să călătorească că nu margă la aeroport ”pentru că, din păcate, zborul a fost anulat”.

Johnson a adăugat: ”Pentru cei care nu şi-au început deja vacanţa, vom publica detalii despre cum pot solicita pe site să îşi recupere banii, nu mai târziu de lunea viitoare”.

Secretarul pentru Afaceri Andrea Leadsom a spus că va scrie Serviciului pentru Insolvenţe, pentru a cere să ”investigheze rapid” circumstanţele legate de intrarea în lichidare a Thomas Cook.

DfT a anunţat că investigaţia va analiza şi comportamentul directorilor.

Vorbind la BBC News de pe aeroportul din Manchester, expertul în călătorii Simon Calder a afirmat că Thomas Cook ”nu a fost pregătită pentru secolul 21”.

”Folosea un model foarte bun pentru a doua jumătate a secolului 20, în care oamenii mergeau disciplinaţi la o agenţie de turism şi rezervau un pachet de vacanţă. Acum toată lumea poate pretinde că este agent de turism. Au acces la toate locurile din avioane, paturile de hotel, maşinile de închiriat din lume şi pot să facă toate astea singuri. Thomas Cook nu s-a diferenţiat suficient”, a explicat expertul.

Thomas Cook şi-a asigurat în august un plan de salvare de 900 de milioane de lire sterline, condus de cel mai mare acţionar, compania chineză Fosun, dar principalele bănci creditoare au mai cerut 200 de milioane de lire, finanţare de rezervă.

Compania Fosun a anunţat într-un comunicat că este ”dezamăgită de informaţiile privind eşecul negocierilor” şi a adăugat că ”Fosun confirmă că poziţia sa a rămas neschimbată pe parcursul procesului, dar din nefericire alţi factori s-au schimbat. Exprimăm profunda noastră simpatie pentru toţi cei afectaţi de acest deznodământ”.

Negocierile cu creditorii au avut loc pe tot parcursul zilei de duminică, pentru a asigura finanţare suplimentară şi a unui acord de salvare, dar nu au avut succes.

Thomas Cook a solicitat şi guvernului sprijin financiar, o soluţie cerută şi de laburişti şi de sindicate.

Secretarul facerilor Externe, Dominic Raab, a declarat însă la BBC să guvernul nu intervine în mod sistematic când o companie intră în faliment, cu excepţia cazurilor în care ”este un interes naţional strategic”.

Clienţii care cumpără pachete de vacanţă beneficiază de protecţie Atol, un fond plătit prin intermediul industriei, care va acoperi costurile vacanţelor şi repatrierea.

Thomas Cook a atribuit o serie din problemele sale şi tulburărilor politice din destinaţii precum Turcia, valul prelungit de căldură de vara trecută şi amânarea de vacanţe rezervate din cauza Brexitului.

Compania s-a confruntat şi cu o concurenţă dură din partea agenţiilor de turism online şi a operatorilor aerieni low-cost. În plus, mulţi turişti îşi organizează singuri vacanţeţe, fără să apeleze la agenţi de călătorie.

Turiştii sunt asiguraţi de programul Atol, care le va plăti cazarea în străinătate, chiar dacă aceştia ar putea fi nevoiţi să se mute la alt hotel sau apartament.

Atol va mai plăti transportul spre ţară, dacă operatorul aerian nu mai funcţionează.

Costurile pentru rezervările făcute pentru o dată din viitor vor fi refinanţate prin acest program.

Cei care au rezervat doar transportul vor face cerere la compania de asigurare a călătoriei sau la furnizorul de servicii cu cardul de credit sau de debit pentru a-şi recupera banii.

Când operatorul aerian Monarch Airlines s-a prăbuşit în 2017, guvernul a organizat repatrierea tuturor pasagerilor blocaţi, indiferent dacă erau asiguraţi prin Atol sau nu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare